Una dintre cele mai vechi școli constănțene, la 85 de ani

560
Vineri, 16 noiembrie, holul Școlii Gimnaziale nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu", de pe strada Călărași, s-a umplut de personalități ale învățământului constănțean, cadre didactice care au sădit în această instituție dragostea de carte în cei 85 de ani de existență pe care i-a sărbătorit cu acest prilej. 

Pe site-ul unității de învățământ http://www.scdrangelescucta.ro/, am găsit un foarte frumos istoric al acesteia, pe care ar merita să-l cunoască nu numai elevii săi. Școala cu clasele I-VIII "Dr. Constantin Angelescu" Constanța, altădată Școala mixtă nr. 7, apoi Școala cu clasele I-VIII nr. 11 Constanta, este una dintre cele mai vechi școli din orașul Constanța, fiind înscrisă în tradiția învățământului dobrogean ca un model de școală care a cunoscut transformările profunde din învățământul românesc, reușind cu succes să parcurgă 85 de ani de performanțe școlare împreună cu elevii pe care i-a instruit cu sprijinul corpului profesoral pe care l-a avut de-a lungul timpului. 

În 1923, cu ocazia vizitei Ministrului Instrucțiunii Publice Constantin Angelescu la Constanța, acesta semna actul de începere a construcției acestei școli, act ce era așezat la temelia lucrării. Lucrările la localul actual de școală au fost finalizate la finele anului 1927, când 

aflăm că la 10 noiembrie 1927, Școala primară mixtă nr. 7 se mută în localul ei de pe strada Călărași colț cu strada Ștefan Mihăileanu. Chiar dacă anul 1927 a reprezentat anul inaugurării localului nou de școală, lucrările vor continua până spre anul 1933 și chiar mai târziu, dar vor fi lucrări de completare sau împrejmuire și consolidare. Terminarea lucrărilor de completare și modificare a intrării separate se încheie în 

octombrie 1934. 

La ora actuală, școala numără mai multe săli de clasă, laboratoare, cabinete, un laborator de informatică (Sistem AEL), o sală de sport, teren de sport (fotbal, volei, baschet), o cantină socială sub patronajul Bisericii. De-a lungul anilor, menținând tradiția școlii, elevii au participat la diferite concursuri și olimpiade școlare, unde au obținut rezultate meritorii, chiar locuri fruntașe la olimpiadele faza pe județ și țară. 

Vineri, actualul director Paraschiva Mastacan, cea care i-a luat locul prof. Anefi Icbal, actualmente inspector de specialitate limba turcă, mărturisea auditoriului că speră ca "trecutul și prezentul să constituie un bun exemplu pentru viitorul acestei instituții, iar copiii să fie mândri de instituția în care învață". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2046 secunde