"Un concert ca o îmbrățișare", pe scena Teatrului "Oleg Danovski"

252

Articole de la același autor

Alexandra Ușurelu va susține, pentru prima oară la Constanța, la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", joi, 6 aprilie, de la ora 20, un concert cu band și orchestră de cameră!

Spectacolul face parte din turneul "Am să fiu eu casa ta", pe care Alexandra Ușurelu l-a deschis la final de ianuarie prin două concerte simfonice consecutive susținute în Sala Mare a Teatrului Național din București.

La Constanța, Alexandra Ușurelu va prezenta alături de band-ul său și de o orchestră de cameră mai multe cântece de pe al doilea album, ce urmează a fi lansat în toamna lui 2017, dar și melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul de debut, "La capătul lumii".

Albumul său de debut, "La capătul lumii", a fost de trei ori nominalizat, la numai trei luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile "Cel mai bun debut", "Cel mai bun duet" și "Cel mai bun album".

În iarna anului 2016, Alexandra Ușurelu a cucerit publicul din București cu spectacolul simfonic "Pur", desfășurat cu casa închisă în Sala Mare a TNB, pe care criticii muzicali l-au descris ca "Un concert ca o îmbrățișare. Un spectacol deplin. Un spectacol-concept rafinat și rotund".

Disponibil acum în format DVD&blu-ray, concertul "Pur" a impus noi standarde în producția de spectacole ale artiștilor independenți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 29 Martie 2017
Stire din Cultură-Educație : Travka, pe scena Doors Club
Sâmbătă, 25 Martie 2017
Stire din Cultură-Educație : Concert Mircea Vintilă, în Club Doors
Sâmbătă, 18 Martie 2017
Stire din Cultură-Educație : Concert în 4 la Club Doors
Pagina a fost generata in 0.9002 secunde