Trupa "Cargo", un nou concert caritabil la Constanța

Sâmbătă, 25 Mai 2019
207
Trupa "Cargo" vă invită, sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 21.30, la clubul "Phoenix" la un nou concert caritabil, susținut în cadrul campaniei "Music for Autism", inițiată în urmă cu cinci ani. Pentru cei care nu știu, trupa "Cargo" înseamnă Adi Barar - chitară, Adrian Igrișan (baciu) - voce, Tavi Pilan- tobe, Ionut Cârja - clape și Alin Achim - bass. Formația a fost înființată în anul 1985 în Timișoara și de-a lungul timpului a creionat nenumărate piese care sunt cântate împreună cu publicul, au realizat nenumărate concerte și evenimente speciale. 


În ultimii ani, nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei "Music For Autism", care a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de "Vama", Loredana Groza & Nadir, "Vița de Vie", "Timpuri Noi", Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, "Desant", "White Walls", Mihai Mărgineanu, "Proconsul", Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, "Zdob și Zdub", "Taxi" etc.


Campania are scopul de a sprijini copiii cu autism si alte dizabilități. Totodată, rolul acestei campanii este de a educa și sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: "autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă contact și comunicare limitată cu alte persoane și interes foarte restrâns". 





Articole pe aceeasi tema

Sâmbătă, 30 Martie 2019
Stire din Cultură-Educație : Concert  Timpuri Noi,  la Clubul "Doors"
Sâmbătă, 02 Martie 2019
Stire din Cultură-Educație : Trupa "Nightlosers" cântă la Constanța
Pagina a fost generata in 0.2116 secunde