Trei profesori constănțeni recompensați cu titlul "Profesorul Bologna"

Miercuri, 24 Mai 2017, 19:56
1976
Weekend-ul recent încheiat, la București, a avut loc cea de-a X-a ediție a Galei Profesorului Bologna, unde cei mai apreciați profesori universitari din țară au fost premiați cu titlul de "Profesor Bologna", distincție ce se oferă o singură data în viață și este singura oferită exclusiv de către studenți pentru cadrele didactice din învățământul universitar. Gala a avut loc în sala "C.A. Rosetti" a Palatului Parlamentului, iar anul acesta au fost decernate premii pentru 120 de cadre didactice din 23 de universități, respectiv 13 centre universitare, dintre care trei premii au ajuns la Constanța.


De zece ani, proiectul dă studenților oportunitatea să-și exprime respectul, recunoștința și aprecierea pentru cadrele didactice care reușesc să fie mai mult decât profesori, ci adevărați mentori și modele de urmat. În acest context, trei dascăli constănțeni au fost distinși cu titlul de "Profesor Bologna": lect. univ. dr. al Universității Maritime Constanța, Alexandru Micu, conf. dr. ing. Iordan Novac din cadrul Universității Maritime Constanța, ș.i. dr. ing Sunai Gelmambet de la Universitatea Ovidius.


"Am fost foarte plăcut surprins de primirea acestui titlu, mai ales că am trecut prin adevărate filtre din partea studenților. Tu, ca profesor, ești propus pentru acest premiu, însă trebuie ca un alt student, al unei alte facultăți sau universități să vină să te evalueze. Dacă totul decurge bine, propunerea asta trimisă către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La rândul lor, aceștia analizează întregul tău istoric, dacă ești demn de această distincție. Noi, profesorii de la Constanța, nu am știut unii de alți, până ne-am întâlnit la București. Suntem bucuroși că eforturile noastre sunt apreciate de către studenți, iar astfel de evenimente ne dau puterea de a continua pe aceeași linie", a declarat Alexandru Micu.


În cadrul evenimentelor, profesorii și studenții participanți au derulat activități de tip dezbateri, în trei ateliere tematice: formarea inițială a cadrelor didactice, formarea continuă a cadrelor didactice și criteriile de evaluare și promovare a cadrelor didactice. Lucrările au fost organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare "România Educată" și vor fi deosebit de importante în contextul formării unui nou sistem de învățământ în România.


Această ediție s-a derulat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ministerului Educației Naționale, Universității din București, Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universității Politehnice din București și al Asociației Studenților de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din Univeristatea din București (AS-SAS).


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3014 secunde