Tradiții și superstiții la pomenirea „Moșilor de cireșe”

880
Tradiții și superstiții la pomenirea „Moșilor de cireșe” - mosiidevara2-1624039291.jpg
Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morților. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morților: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).

Ambele zile poartă în popor și denumirea de „Moși" (cea dintâi: „Moșii de iarnă", cealaltă „Moșii de vară"), pentru că în ele facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri cei adormiți.

„Moșii de vară”, ținuți în sâmbăta Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Înainte se credea că sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru că această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi.

Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.

Dormiți în propria voastră locuință în sâmbăta de Rusalii

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători: Moșii de cireșe, Rusaliile și Sărbătoarea Sfintei Treimi vor fi mai sănătoase, sufletește şi trupește, în comparație cu suratele lor care nu împlinesc datinile strămoșești.

Pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoși tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuință.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, strachini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă.

În unele sate bucovinene „Moșii de vară” încep încă în dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioada în care se desfășoară ceremonialul de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția ofrandelor (pomenilor) și de respectarea ritualului.

Mai mult, pentru a nu avea nici un fel de probleme este bine să dormiți în propria voastră locuință.

Acum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toți colacii dați de pomană nu vor ajunge la cei pomeniți, spune tradiția.

Dacă plouă în ziua Moșilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

Ce nu trebuie să faci în sâmbăta dinaintea Rusaliilor

Nu se mătură, ca să nu se dea praf în ochii morților ce stau în spatele ușii până duminică, când se înalță către cer, după săvârșirea liturghiei, de Rusalii.

Nu se toarce ca nu cumva să se întoarcă înapoi colacii de la morți.

Nu trebuie să dormi afară, să te duci la fântână ori la răscruci de drumuri, întrucât văzduhul este plin de spiritele morților eliberate în Joia Mare.

Nu se aruncă gunoiul afară, întrucât acesta poate ajunge la morți, în locul mâncării și băuturii pe care le așteaptă.

Femeile care muncesc în sâmbăta de Rusalii riscă să le amorțească mâinile.

Se aduc la biserică frunze de nuc și ramuri de tei care, după ce sunt sfințite, se așază la streașina casei sau la icoană pentru a feri locuința de rele. Crengile de tei, astfel sfințite, se spune că au puterea de a lecui surzenia.

Pentru a fi protejat față de pierderi ori furtuni, trebuie să dai de pomană din primul fel de mâncare pe care îl gătești, în ziua Moșilor de vară.

Toate lucrurile pe care le dai de pomană trebuie să fie noi, fie că sunt căni, strachini, vase, cofe.

Ca să scapi de o ploaie de vară, tot ce ai de făcut este să arunci afară o ramură de tei sfințită în ziua Moșilor de vară. În acest fel, ploaia se va opri.

Femeile ce îi cinstesc, an de an, pe Moșii de vară, vor avea întotdeauna sufletul tânăr și nu vor îmbătrâni la fel de repede ca celelalte surate ale lor. Ca să îți rodească grădina, trebuie să dai de pomană usturoi și ceapă verde.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4542 secunde