Teme pentru noul primar. Ce aşteptări au elevii constănţeni de la administraţia locală

710

Articole de la același autor

Elevii constănţeni s-au luptat ani de zile să convingă autorităţile locale din municipiu să acorde gratuitate pentru transportul în comun şi burse mai mari. Acum, îi cer noului primar să investească în unităţile de învăţământ, să construiască săli de sport, dar şi să asigure paza şi consumabilele din clase.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a lansat deja un set de obiective pentru învăţământul constănţean, pe care le propune noii administraţii locale, după alegerile locale şi schimbarea primarului de la malul mării. Reprezentanţii elevilor au stabilit cinci direcţii, pe care le consideră necesare pentru creşterea calităţii învăţământului şi facilitarea accesului echitabil la educaţie.

Pe locul întâi, în viziunea şcolarilor şi liceenilor, se află necesitatea alocării fondurilor necesare unei finanţări complementare şi suplimentare care să fie în conformitate cu nevoile reale ale fiecărei unităţi de învăţământ. Este vorba despre alocarea fondurilor necesare renovărilor şi consolidării şcolilor, liceelor, asigurarea pazei tuturor şcolilor şi liceelor, prin încheierea de contracte cu firme de pază, asigurarea de materiale de curăţenie, dar şi markere, bureţi, cretă sau alte consumabile. „Toate acestea sunt obligatorii pentru a stopa colectarea ilegală de bani din partea părinţilor pentru asigurarea acestora. Mai mult decât atât, la capitolul finanţării este necesară subvenţionarea corectă a cantinelor şi căminelor, în sensul în care elevii să beneficieze de condiţii bune”, sunt de părere reprezentanţii AEC.

Ei mai propun creşterea semestrială a burselor, astfel încât bursa de merit să fie minimum 200 de lei, adică 15% din salariul minim pe economie, respectiv 336 de lei pentru bursa de studiu – 25% din salariul minim pe economie. Elevii solicită menţinerea gratuităţii la transport local şi a curselor speciale pentru şcolari, la CT Bus.



Centru pentru activităţi educative


Un alt obiectiv pe care îl pune în vedere Asociaţia Elevilor este crearea unui centru sau mai multor centre unde elevii pot desfăşura activităţi educative extraşcolare, locuri unde pot învăţa, folosi un laptop conectat la internet, rezolva teme/proiecte împreună cu colegii, pentru a crea condiţii decente de pregătire şi elevilor din mediile defavorizate, precum şi facilitarea pregătirilor pentru examenele naţionale, astfel încât să se asigure şanse egale şi să fie redus numărul de elevi ce apelează la meditaţii.

Nu în ultimul rând, elevii cer asigurarea transparenţei decizionale prin publicarea tuturor documentelor prevăzute în lege, pe site-ul primăriei, precum şi consultarea elevilor reprezentanţi în luarea deciziilor, dar şi menţinerea unui dialog cu elevii pentru a facilita semnalarea cazurilor în care aceştia întâmpină o problemă la nivelul unităţii de învăţământ.

„Aşadar, solicităm noului primar al municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, dar şi noii echipe de consilieri locali să pună pe primul loc educaţia şi bunăstarea elevilor. Învăţământul constănţean are nevoie de măsuri urgente! Suntem de părere că, după o perioadă lungă de timp în care autorităţile locale considerau colectarea fondului şcolii sau clasei a fi perfect normale, e cazul ca finanţarea să fie luată în serios. Nu vrem încă un primar care să refuze să respecte legea, să nu ofere banii necesari şcolilor şi să nu considere educaţia o prioritate. Propunerile făcute de AEC reprezintă soluţiile celor mai mari probleme din şcolile şi liceele din Constanţa, ce ţin de administraţia locală, probleme pe care le regăsim în majoritatea localităţilor. Lansăm aceste propuneri pentru noua conducere a administraţiei locale în speranţa că vor exista acţiuni clare pentru îmbunătăţirea educaţiei din Constanţa”, a declarat Andreea Sabina Spătariu, preşedintele AEC.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6737 secunde