"Te văd, te aud". Elevii din Constanța, alături de persoanele cu deficiențe de văz și auz

Duminică, 12 Noiembrie 2017
360
În România, trăiesc 140.000 de nevăzători și 30.000 de persoane cu deficiențe de auz, dintre care 2.000 de nevăzători și 745 de persoane cu deficiențe de auz sunt înregistrați în județul Constanța. Viața nu este simplă pentru ele și au nevoie de susținerea celor din jur și de înțelegere. 


Tocmai de aceea, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 12 "B.P. Hașdeu" au demarat un amplu proiect prin care să își arate sprijinul, dar și respectul față de aceste persoane greu încercate de soartă. Astfel, alături de Asociația "Împreună pentru Viitor Constanța", Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Regională Constanța - Tulcea, Asociația Națională a Surzilor din România - Filiala Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, zece unități școlare din întreg județul derulează, până la jumătatea anului 2018, proiectul "Te văd, te aud". 


Este vorba despre Școala nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu", Școala nr. 12 "B.P. Hașdeu", Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica", Școala nr. 38 "Dimitrie Cantemir", Școala nr. 40 "Aurel Vlaicu", Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Colegiul Național de Arte "Regina Maria" Constanța, Colegiul Tehnic "Pontica", Colegiul Tehnic "Tomis". 


Scopul proiectului "Te văd, te aud" este de a sensibiliza elevii din școlile selectate cu privire la nevoile speciale ale persoanelor cu deficiențe de auz și văz, astfel încât să înțeleagă și să conștientizeze dificultățile cu care se confruntă în viața de zi cu zi aceste persoane și să învețe cum le pot ajuta. 


"Bariera de comunicare este cel mai mare obstacol pentru persoanele cu deficiențe de auz", explică Marcela Vlad, director executiv și interpret la Asociația Națională a Surzilor din România - Filiala Constanța. 


"Ei merită respectul nostru" 


La rândul său, Teodora Sârbu, referent voluntar la Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Interjudețeană Constanța - Tulcea, ne relatează care sunt problemele cu care se confruntă nevăzătorii: "Oamenii din întuneric trăiesc într-un univers specific și fac mari eforturi intelectuale și fizice pentru a trăi ca noi văzătorii. Ei merită respectul nostru și ne invită să îi cunoaștem și să le înțelegem viața. Sigur nu va fi un timp pierdut". 


În prima parte a proiectului, elevii se vor întâlni la școală cu persoane care prezintă deficiențe de auz și văz, vor discuta cu acestea, urmând ca, după 15 februarie 2018, în cadrul celui de-al doilea modul al proiectului, elevii să realizeze piese de teatru pe tema proiectului și postere expuse în spațiul public, prin care să exprime experiența trăită și cunoștințele dobândite. 


"Intenționăm ca elevii participanți să devină proactivi, să răspundă la nevoile oamenilor cu nevoi speciale. Spiritul civic este un necesar acut al societății noastre, iar elevii pot învăța de mici că societatea funcționează perfect atunci când valorizăm calitățile tuturor, indiferent de cât ne-a oferit natura", precizează Laura Popa, directorul adjunct al Școlii nr.12 "B.P. Hașdeu". 



Articole pe aceeasi tema

Miercuri, 27 Noiembrie 2013
Stire din Sănătate : CONDAMNAȚI LA ÎNTUNERIC!
Pagina a fost generata in 0.1984 secunde