Târg de toamnă la Grădinița cu Program Prelungit "Azur"

227

Articole de la același autor

Forfotă mare la Grădinița cu Program Prelungit "Azur" din Constanța. Instituția de învățământ a derulat, săptămâna aceasta, acțiunea intitulată "Târgul de toamnă", cu vânzare de produse. În această activitate au fost implicați 131 preșcolari, însoțiți de părinți și bunici, care au ajutat la organizarea și desfășurarea acestei activități, devenită, deja, tradiție la această unitate de învățământ. 


Evenimentul a fost coordonat de cadrele didactice și directorul grădiniței, prof. Ecaterina Radu. Atmosfera de basm din curtea grădiniței a fost creată de multitudinea de baloane, de personajele din povești, prezente printre copii, toate acestea fiind încununate de veselie și voie bună.


Cu această ocazie, micuții au avut ocazia să-și vândă produsele, dar să și cumpere, în același timp, de la colegi ceea ce i-a atras. Cel mai mult i-a încântat faptul că din propriile lor mânuțe au ieșit tot felul de produse, toate realizate din fructe și legume specifice sezonului. Încântarea lor a fost și mai mare, văzând că și-au putut vinde produsele, realizate cu multă dragoste și migală. (M.Ș.)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.433 secunde