Tablete și programe speciale pentru elevii defavorizați

213
Tablete și programe speciale pentru elevii defavorizați - tablete-1630246562.jpg

Articole de la același autor

Abandonul școlar este una dintre problemele cu care se confruntă unitățile de învățământ din județul Constanța, mai ales în condițiile actualelor măsuri luate din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Potrivit inspectorului școlar general, prof. Sorin Mihai, principalele cauze identificate sunt nivelul socio-economic scăzut al familiei, dezinteresul familiei față de educație sau comunicarea scăzută ori deficitară cu școala. “În vederea prevenirii și a reducerii fenomenului de abandon școlar, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a implementat mai multe programe naționale. Este vorba despre Programul Național de Activități Remediale pentru Elevi, care a fost derulat în 54 de unități de învățământ, cu un număr de 4.255 de beneficiari direcți, Programul Național «Școala de Acasă», pentru dotarea elevilor cu tablete conectate la internet. Au fost distribuite 5.689 de tablete”, explică șeful ISJ Constanța.

De asemenea, a mai fost implementat Proiectul Naţional „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară”, cu intervenție și formare în 11 școli. În plus, în cadrul Proiectulului Național ROSE - Romanian Secondary Education Project, la care au fost înscrise 48 de licee, au fost achiziționate 2.406 laptopuri și 211 tablete interactive, cu care au fost dotate unitățile de învățământ respective. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7092 secunde