Tabără de creație la Castelu

367

Articole de la același autor

Începând de astăzi și până pe 25 aprilie, Școala din Castelu găzduiește Tabăra de creație și pictură la care sunt așteptate să participe câteva zeci de elevi din România și Bulgaria.
Gazdele, în frunte cu directorul Antoaneta Prodan, au pregătit un program minuțios care va debuta azi cu o activitate de bun-venit, dedicată sosirii la Castelu a tinerilor, și care se va petrece în "Atelierul micilor pictori", amenajat în școală. După care va urma o vizită în Castelu și prin împrejurimi pentru documentare fotografică și familiarizare cu zona și o întâlnire a grupului în "Atelierul micilor pictori", ocazie cu care se dau primele noțiuni de pictură în peisaj.
În a doua zi, va avea loc conferința "Școala de la Balcic", susținută de conf.univ.dr. Daniela Țurcanu-Caruțiu și care urmărește o prezentare a tradiției peisajului ca gen, în pictura românească, în Dobrogea.
Sâmbătă, li s-a pregătit oaspeților o excursie în Constanța pentru vizitarea Muzeului de Artă, având ca scop prezentarea lucrărilor originale ale pictorilor români care au pictat în Dobrogea.
Vernisajul lucrărilor realizate cu ocazia acestei tabere este programat miercuri, 25 aprilie,când se vor identifica valorile comune ale artei din țări și culturi apropiate în contextul european.
La final, vor fi decernate diplomele de participare la Tabăra de Creație-Pictură de la Castelu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Un alt fel de cadou pentru cei dragi
Luni, 26 Septembrie 2011
Stire din Social : Tabăra de romi din "Abator"
Pagina a fost generata in 0.3987 secunde