Surpriză pentru cei mici! Spectacolul "Piatra din casă", reluat după 15 ani

338
Surpriză pentru cei mici! Spectacolul

Articole de la același autor

Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" le pregătește celor mai mici spectatori o nouă surpriză: "Piatra din casă", după Vasile Alecsandri. 


Piesa, a cărei regie este semnată de binecunoscutul actor și regizor Lică Gherghilescu, este realizată pe muzica lui Liviu Manolache, iar scenografia îi aparține Carmencitei Brojboiu. Din distribuție, fac parte: Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Arina Cojocaru, Emanuel Cristoiu/Lică Gherghilescu, Grațian Prisăcariu, Claudia Zaharia și Ion Ciolan. 
Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta de peste 10 ani. 
Dacă vă întrebați când va avea loc premiera, vă anunțăm, încă de pe acum, că nu este vorba despre o premiere, ci de o reluare a spectacolului "Piatra din casă", care s-a mai jucat la Constanța cu aproximativ 15 ani în urmă, o comedie spumoasă, perfectă pentru a petrece o seară minunată la teatru. 
Reamintim că textul lui Vasile Alecsandri a fost pentru prima dată publicat în 1852, în primul său volum de teatru "Repertoriul dramatic". De data aceasta, însă, în orașul de la malul mării, echipa de actori construiește un spectacol viu, extrem de dinamic, cu scene tumultoase hazlii, dar și cuplete satirice sau ridicole, un vodevil cu intrigi facile și mult umor, în care veți râde până la final. 
Reprezentanții instituției de cultură anunță că piesa va fi jucată în cursul zilei de 16 mai. 


XXX 
"În urmă cu 15 ani, noi fiind teatru pentru copii și tineret, simțeam nevoia să facem și spectacole nu doar pentru copii de vârstă mică, ci și pentru pentru cei mai mari, de gimnaziu. La acel moment, printre spectacolele realizate s-a aflat și acesta, după care am făcut și «Rămășagul», de Alecsandri. Acum, după ani de zile, ne-am propus să îl reluăm, cu o altă distribuție, însă și vom prezenta publicului un spectacol cu o muzică interactivă și o scenografie extraordinară. Este un spectacol cu cântecele, o comedie foarte atractivă, o piesă vie, antrenantă și ușor parodică. De ce nu l-am mai pus în scenă în ultimii ani? Între timp, au venit alte premiere și nu s-a mai jucat, dar nu am renunțat niciodată la el. În principiu, atunci când un spectacol se bucură de succes, peste ani de zile este bine să-l repui în scenă, pentru că generațiile de copii se schimbă și este păcat să nu-l vadă și alți micuți", a declarat, pentru "Cuget Liber", Lică Gherghilescu. 
Referitor la textul lui Alecsandri, acesta este cel original, piesa se joacă  exact cum a fost scrisă, iar nota de modernism apare doar în muzică sau în mici trimiteri, pentru a ne ancora în realitatea de astăzi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 14 Aprilie 2019
Stire din Cultură-Educație : Spectacol anulat la Casa de Cultură
Pagina a fost generata in 0.482 secunde