Surpriză de proporții în învățământ! Elevii vor scăpa de toceală

12321
23
Surpriză de proporții în învățământ! Elevii vor scăpa de toceală - fondsurpriza-1454606268.jpg
Întâmplător sau fatidic, ieri, în ziua dezbaterii naționale organizate de Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", cu tema "Viitoarele planuri-cadru - între așteptări și realitate", a fost făcută publică o a IV-a variantă de plan-cadru pentru gimnaziu, cu totul diferită și foarte vizionară, propusă de șase din cei 11 experți numiți de ministrul Adrian Curaj să coordoneze "elaborarea arhitecturii curriculare". 


La dezbaterea de ieri, din Capitală, de la Constanța au participat reprezentanții Asociației Elevilor, Alexandru Manda și Ștefan Peltea. Întrebat dacă s-a discutat pe marginea celei de-a patra variante, președintele AEC a declarat: "Nu s-a pomenit de această variantă. În schimb, așa cum a afirmat și Ligia Deca, consilier prezidențial pe Educație, abia acum punem pe masă adevăratele probleme ale învățământului românesc, pentru a căror rezolvare cel mai important este să-și dea mâna elevii și profesorii. Sindicatele sunt de aceeași părere cu noi, elevii, că este foarte importantă creșterea numărului de opționale, cum de altfel este prevăzut în cea de-a patra variantă". 


Următoarea dezbatere, de data aceasta provocată de Ministerul Educației, a fost anunțată pentru 16 februarie, la Biblioteca Națională. 


"Trebuie să spargem cercul vicios!" 
Cea de-a patra variantă scoasă la… "lumină" propune unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII, transformarea Fizicii, Chimiei și a Biologiei în disciplinele "Științele vieții" și "Științele mediului", transformarea Istoriei în "Educație pentru societate", trei ore de Sport pe săptămână și un număr mai mare de opționale. 


Din dorința de a schimba actuala paradigmă "a toci, a reproduce, a uita" în "a învăța să știi, să faci, să fii…", cei șase specialiști reuniți de ministrul Educației nu au fost de acord cu următoarele propuneri ale celor trei variante de plan-cadru: numărul de opționale în Curriculumul la Decizia Școlii este prea mic, în timp ce numărul de discipline este prea mare: "Nu există discipline agregate, care să asigure învățare integrată a cunoștințelor din discipline diferite, precum Științele mediului, Educație pentru societate, Științele vieții", iar "La educație fizică, sport și sănătate sunt prea puține două ore pe săptămână, având în vedere nevoia de mișcare în dezvoltarea armonioasă a elevilor. La varianta 2, la clasa a VIII-a, o singură oră de sport este inacceptabil". 


L-am întrebat pe Marian Staș, unul dintre cei șase experți care au gândit varianta cu numărul IV, ce șanse sunt ca această propunere să fie luată în calcul. 


"Deocamdată, se joacă foarte tare și în următoarele 10 zile ne-am propus să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge că e perfect fezabilă această poveste. Trebuie să ne scoatem din creieri că ne facem că discutăm și nu ne iese. A trecut vremea unei singure variante pe care trebuie să și-o însușească trei milioane de copii. Nu trebuie să mai ratăm această șansă, ci să demonstrăm că se poate și altfel, cât mai aproape de nevoile actuale ale generațiilor. Pentru aceasta, în primul rând trebuie să ieșim din negare și să acceptăm faptul că o singură variantă nu mai este posibilă. În al doilea rând, este strict necesară o minimă corecție a legislației, și mă refer la articolele 65-68 din Legea educației. Și în al treilea rând, acestea două să fie organic corelate cu ceea ce înseamnă cariera didactică, iar universitățile să pornească școala de profesori, pe alte premise", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Staș. 


Pe site-ul cugetliber.ro, puteți studia propunerile celei de-a IV-a variante de plan- cadru pentru gimnaziu. 


Comentează știrea

23 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Surpriza colosala!
4 februarie 2016
Se joaca foarte tare!

Deocamdata nu s-a hotarat nimic, deci mai avem de asteptat inca vreo 10 zile pana se alege o varianta, sau se combina variantele planurilor- cadru! Macar sa fie o varianta buna ptr elevi, sa nu se tot schimbe de la o guvernare la alta, ca ne-am cam saturat de atatea 'dezbateri' si batut apa in piua.

'a invata sa stii, sa faci, sa fii"
4 februarie 2016
sau saptamana altfel "sa stii mai multe, sa fii mai bun"...

...cam seamana denumirile, si sunt amandoua pompoase! De ce trebuie neaparat sa dam denumiri oricarui "program" nou aparut in educatie? Nu era mai simplu "saptamana altfel", cum i s-a spus la inceput? Si combinatiile astea de materii,... sper sa nu iasa o varza!

vera
5 februarie 2016
mi-e rau!

Daca stam la mana unui Manda ca sa calificam planurile de invatamant, ne putem duce dracului! Articolul este o porcarie, ca si majoritatea propunerilor , cu schimbari de tipul "nu istorie"! Eu zic sa nu se mai faca nimic in scoala , oricum elevul si parintele se baga grosier peste ceea ce trebuie sa faca profesorul, iar cadrul didactic este timorat de tampeniille care sunt permise in scoala! Ati indus teama, ipocritilor!Nu mai schimbati mereu ceea ce trebuie facut in scoala! Consecventa, acolo unde au fost rezultate, asigura succesul1Vreti criterii de performanta pentru profesori, dat ce ziceti de nuste criterii de bun simt pentru elevi si parinti?

profesor
5 februarie 2016
site-ul cuget liber ??

Si totusi, unde este a IV a varianta de plan-cadru pe site-ul cuget liber ??? Eu nu vad nimic !

Elena
5 februarie 2016
Schimbare

Nu este asa Vera. Cu totii: profesori, parinti si copii, trebuie sa ne simtim normal in acest sistem de educatie. Pana acum toti spun ca unii sunt mai defavorizati decat altii, dar de fapt cu totii ( profesori, parinti si copii) sunt defavorizati de sistemul de educatie romanesc. Asa cum multi profesori ies frustrati de la clase pentru ca nu au reusit din diverse motive ce nu tin numai de ei sa realizeze un feedback, tot asa sute sau mii de copii pleaca frustrati acasa pentru ca nu au inteles ce li se cere, sau pentru ca li s-a cerut foarte mult etc. Trebuie sa privim serios modul in care ii pregatim pe acesti copii, sa avem o viziune pe termen lung si nu un experiment ca pana acum. Nu trebuie sa uitam ca peste cativa ani, copiii acestia se vor ocupa de mersul societatii din care faci parte si tu si eu si toti ca noi. Asa cum i-am pregatit asa ii vom avea! Noi ii luam pe acesti copii de la un nivel mai sus decat este maturizarea lor psiho-somatica si le cerem sa gandeasca ca noi sau sa faca ce le cerem noi, ii "schilodim" psihic, de aici conflictul continuu dintre adulti si copii.

Singura varianta
5 februarie 2016
Demisiaaaaa!

Scuzati, dar avem putina treaba cu un director - dictator - tiran! Ne vom exprima si parerea despre planurile cadru, imediat dupa....Deci, Stan, Popa, VISUL FRUMOS S-A TERMINAT! A sosit momentul sa va luati catrafusele din living-cabinet -fumoar, si sa plecati, fetelor! N-are rost sa va cramponati de functii, atata timp cat sunteti atat de jos in ochii nostri....Stiti voi de ce... HAI, LA REVEDEREEEEE!

Toceala
5 februarie 2016
fara contributia personala

Va fi destul de greu sa schimbam peste noapte viziunea asupra a ceea ce inseamna predare- invatare, nu ne vom desparti usor de modelul traditional al invatamantului romanesc, toceala si reproducere! Da, chiar e necesara modernizarea invatamantului, cu mai multe optionale si ore de sport, dar poate ar trebui sa se si investeasca mai mult in educatie Asteptam cu nerabdare a patra varianta de plan cadru. Poate poate....

Visul frumos
5 februarie 2016
s-a transformat in coșmar

Odata cu anularea OFICIALA a sanctiunilor abuzive ale lui Stan, Popa si ale celui mai docil Consiliu de administratie din lume, incep sa incolteasca in mintea cucoanelor teribile ale invatamantului constantean si primele INTREBARI EXISTENTIALE! Ca de exemplu: "a fi sau a nu fi jigodie", "a ramane sau a nu ramane directoare", "a-ti recunoaste sau a nu-ti recunoaste greselile"......Nu si le-au recunoscut, stati linistiti! Nici scuze nu si-au cerut! Mai mult decat atat, tanti stan a intrat in '"criza de personalitate"! Un adevarat cosmar....Cum s-a spus si mai sus, asteptam DEMISIA!

Răspuns la: Demisiaaaaa!
Adăugat de : Singura varianta, 5 februarie 2016
Scuzati, dar avem putina treaba cu un director - dictator - tiran! Ne vom exprima si parerea despre planurile cadru, imediat dupa....Deci, Stan...
vasile
5 februarie 2016
oau!

Care e surpriza de proportii? Chiar nu conteaza ce scrii, trebuie doar sa-ti fie deschis articolul paid per click?? Voi jurnalistii fb mai aveti bun simt?

Un consiliu profesoral
5 februarie 2016
cu observatori de la ISJ

Daca doamnele inspectoare trimise de inspectorul general Zoia Bucovala sa monitorizeze scoala transmit ce au observat la consiliul profesoral de ieri, si daca exista cu adevarat "aplecare" spre problemele invatamantului constantean, cucoanele care taie si spanzura in scoala- jucarie vor fi in curand ISTORIE! Daca nu, n-avem ce face, continuam sa suportam OCUPATIA pesedista de tip fascist- macchiavelic, pana n-om mai putea si o sa ne luam cu totii lumea in cap! Poate asta se doreste...

Răspuns la: s-a transformat in coșmar
Adăugat de : Visul frumos, 5 februarie 2016
Odata cu anularea OFICIALA a sanctiunilor abuzive ale lui Stan, Popa si ale celui mai docil Consiliu de administratie din lume, incep sa...
23 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 05 Februarie 2016
Stire din Cultură-Educație : Fruntași în comisii, codași în decizii
Pagina a fost generata in 0.2553 secunde