Studenții vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare din țară

182
Studenții vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare din țară - carti-1638864136.jpg

Articole recomandate

Studenții vor avea acces gratuit la toate bibliotecile universitare din țară. Inițiativa legislativă aparține mai multor parlamentari USR.


„Toți studenții vor avea acces egal și gratuit la bibliotecile universitare și bibliotecile central-universitare”, a transmis formațiunea condusă de Dacian Cioloș într-un comunicat de presă.


„Avem patru mari universități – București, Cluj, Timișoara, Iași – care nu mai au nicio bibliotecă proprie, fiind utilizată biblioteca central-universitară. Iar consiliile de administrație ale bibliotecilor central-universitare din țară stabilesc o taxă pentru eliberarea permisului de acces la bibliotecile pentru studenți. Această inițiativă legislativă vine să corecteze anomalia pe care v-am descris-o și să asigure că orice student va avea acces egal și gratuit atât la bibliotecile universitare, cât și la cele central-universitare”, a spus senatorul USR Irinel Darău, membru în Comisia de învățământ.


Până acum, studenții înmatriculați la universitățile care nu dețin o bibliotecă proprie trebuiau să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare.


Senatul este cameră decizională, iar Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9139 secunde