Studenţii Universităţii „Ovidius” au participat la un eveniment de învățare, predare și formare în Turcia

473
Studenţii Universităţii „Ovidius” au participat la un eveniment de învățare, predare și formare în Turcia - univer-1626275272.jpg

Articole de la același autor

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, în perioada 2 - 8 iulie 2021, la activitățile primului eveniment de învățare, predare și formare (Learning, Teaching, Training - LTT), desfășurat la Bursa, Turcia. Acesta s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Adaptation Guide to Educational System & Social Life for International Students (SOS)”.

„Participarea la această primă activitate de tip LTT a fost deosebit de utilă, din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, echipa noastră și-a putut face cunoscută activitatea desfășurată până acum în cadrul proiectului. Pe de altă parte, liderii de proiect ne-au oferit noi instrucțiuni referitoare la următoarele sarcini pe care le avem de îndeplinit”, a precizat conf. univ. dr. Denis Ibadula.

În cadrul activităților a fost testată Aplicația SOS (Software of Student), ce reprezintă unul din rezultatele intelectuale ale proiectului şi are rolul de a facilita integrarea studenților internaționali. Astfel, prin intermediul aplicației mobile, aceștia vor putea accesa informații utile despre oportunitățile de cazare, facilitățile de transport în comun, procedurile de echivalare a diplomelor, bursele pentru care pot aplica, dar și detalii care îi vor ajuta să se adapteze rapid condițiilor generale ale unei culturi diferite.    

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4774 secunde