Studenții solicită includerea statutului lor în Legea Educației

1828
Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) vor să participe la elaborarea proiectului Legii Educației, iar ca răspuns ministrul Educației, Daniel Funeriu, îi invită la dezbaterea care va avea loc după finalizarea documentului.
În cadrul întâlnirii dintre ANOSR și Daniel Funeriu organizată ieri, în cadrul Forumului Organizațiilor Studențești din România, reprezentanții studenților și-au arătat disponibilitatea și dorința de a participa la elaborarea proiectului de lege, menționând că au experiență în domeniu, deoarece au luat parte la realizarea a cinci astfel de proiecte. Ca răspuns, Daniel Funeriu i-a invitat pe reprezentanții ANOSR la dezbaterea care va fi organizată la finalizarea proiectului.
Ministrul Educației a atras atenția studenților că ei au un mesaj foarte important de transmis, fiind tineri, și le-a cerut să reacționeze mai activ și vehement în situații care îi vizează, de genul celor în care se vând locuri în cămine sau licențe. Reprezentanții ANOSR au declarat că doresc ca statutul studentului să fie inclus în Legea Educației, pentru a fi un gir al drepturilor și obligațiilor studenților.
De asemenea, reprezentanții studenților cer clarificarea situației burselor și să fie consultați la luarea deciziilor importante. Studenții au mai spus că vor să se investească mai mult în învățământ, mai ales în cel superior, și ca finanțarea locurilor de la buget să fie făcută per student, nu per universitate.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a precizat că se așteaptă ca la dezbaterea publică pe marginea proiectului Legii Educației să participe și angajatorii României, deoarece ei știu cel mai bine ce așteaptă de la studenți. Proiectul Legii Educației va fi prezentat, după finalizare, într-o ședință de Guvern după ce va fi finalizat, urmând să fie supus dezbaterii publice pentru 30 de zile dacă Executivul agreează forma propusă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2684 secunde