Spectacole de weekend. Ce piese puteţi viziona la teatru

372
Spectacole de weekend. Ce piese puteţi viziona la teatru - spectacole-1614971722.jpg

Articole de la același autor

A venit weekend-ul, deci este vremea să ne relaxăm cu o piesă bună de teatru. Desigur, nici cei mici nu au fost uitaţi, şi ei putând merge la spectacole realizate special pentru ei.

Constănţenii sunt informaţi că începând de săptămâna viitoare vor putea viziona, la Teatrul de Stat o nouă premieră, „Crima din strada Lourcine”, o comedie muzicală, semnată de Eugène Labiche, în regia lui Vlad Cristache. Scenografia este semnată de Mădălina Niculae şi Andreea Tecla. Din distribuţie fac parte: Marian Adochiţei, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeţ, Andrei Bibire, Ştefan Mihai. Muzica live este asigurată de Elena Gatcin, Marian Gănescu şi Marius Cristian Zaval.

Până atunci, însă, aveţi la dispoziţie alte două piese care vă vor descreţi frunţile. Primul spectacol al acestui sfârşit de săptămână este „Memoria apei”, care va avea loc, la sediul instituţiei de cultură, sâmbătă, 6 martie, de la ora 19.00. De fapt, publicul va asista la o tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulţi ani în care nu s-au văzut, îşi amintesc întâmplări, rivalităţi şi certuri vechi care dau naştere unor scene de un umor savuros. Regia poartă semnătura lui Vladimir Anton, iar distribuţia este formată din Laura Iordan- Adrian, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Georgiana Rusu, Andu Axente, Liviu Manolache.

Duminică, 7 martie, de la aceeaşi oră, actorii constănţeni revin pe scenă pentru o nouă reprezentaţie a „Meciului de comedie” - un spectacol de improvizaţie, competiţional, în care actorii sunt împărţiţi în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe. Textul, mişcarea scenică, luminile şi muzica sunt create în faţa spectatorilor.

Regia/coordonarea artistică este asigurată de Dragoş Muscalu, scenografia îi aparţine Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar arbitru este Andrei Bibire. Distribuţia este formată din Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Florin Aioane, Vlad Linţă, Remus Archip, Cătălina Mihai, Florina Stănculeţ, Lucian Iftime, Ştefan Mihai, Andrei Cantaragiu.

Spectacolul de improvizaţie are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu şi chiar şi a regiei. Ca urmare, totul, text, mişcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în faţa spectatorilor. Formatul este unul competiţional, actorii fiind împărţiţi în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind şi temele de improvizaţie precum şi echipa câştigătoare a fiecărei probe.

Cei mai mici spectatori pot viziona la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” două spectacole, „Pinnochio” şi „Crăiasa Zăpezii”. Din păcate, pentru acestea, instituţia a anunţat că nu mai sunt bilete disponibile, pentru nicio reprezentaţie.

Cei care nu au prins un loc la Teatrul „Căluţul de mare” au şansa de a viziona spectacolul „Scufiţa Roşie”, la restaurantul „Harlequin” din Mamaia, sâmbătă, 6 martie, de la ora 10.00. Aici, actorii de la trupa „Sufleţel” vor prezenta o poveste clasică, cu păpuşi clasice, pentru că, indiferent de perioadă, copilăria are rădăcinile adâncite în poveştile clasice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3286 secunde