Spectacol surpriză la Teatrul de Stat

290

Articole de la același autor

Compania de Teatru SBAROC invită publicul constănțean la o comedie de proporții. Joi, 24 mai, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului de Stat Constanța se va juca comedia "Investiția", de Sebastian Ungureanu, în regia lui Matei Varodi. Din distribuție fac parte actori consacrați ai României, Crina Matei,Tudorel Filimon, Viorel Păunescu, și Cătălin Mirea. Spumoasa comedie este inspirată de realitățile contemporane.
Într-o ambianță de susținut umor, interpreții acestei originale comedii își vor încânta spectatorii pe parcursul unei ore și jumătate oferind momente pline de savoare artistică.
"Este un spectacol de excepție, găzduit de Teatrul de Stat din Constanța. Publicul este așteptat la această piesă într-un număr cât mai mare, căci comedia reunește actori cu care nu te întâlnești de foarte multe ori în aceeași încăpere", a declarat, pentru "Cuget Liber", Anaid Tavitian.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4062 secunde