Soprana Daniela Vlădescu: "Pe vremuri, eram răsfățata emisiunilor de toate felurile"

1910
Soprana Daniela Vlădescu:

Articole de la același autor

Soprana Daniela Vlădescu este, cu siguranță, un artist de o mare valoare, o excelentă cântăreață de operă și operetă, dar și interpretă de multiple alte genuri muzicale. La momentul actual, ea deține funcția de manager al Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța.



Despre începuturile sale și cum a ajuns să aleagă acest parcurs profesional, am discutat chiar cu artista, care ne-a mărturisit că, într-un fel, a ales acest drum și datorită familiei sale, care a sprijinit-o în carieră. "Am moștenit de la mama mea o voce frumoasă, deși ea nu a profesat niciodată în acest domeniu. Din păcate, bunicul meu nu a lăsat-o să meargă pe acest drum și ea și-a dorit ca măcar cineva din cei apropiați să îmbrățișeze această meserie. În momentul în care m-au dat la grădiniță și au văzut că pot cânta, m-au dat la Liceul de Muzică «George Enescu». Din păcate, eu mi-aș fi dorit să studiez vioara, dat dorința părinților a fost alta și m-au îndrumat către pian. Ca urmare, am trăit în primii ani de școală cu o durere imensă în suflet, pentru că toate prietenele sau colegele mele erau la vioară, iar eu oftam și mă duceam la orele de pian. Așadar, nu pot să spun că am făcut-o cu pasiune. Ba chiar, nu am fost deloc atrasă de pian. Îmi place să ascult muzică, concerte de pian, dar eu nu m-am simțit în stare să studiez pianul. Părea totul atât de greu! Pentru mine, nu a fost deloc o bucurie că am studiat pianul până în clasa a XII-a și în primii ani de facultate. Pot chiar să vă spun că nu am fost niciodată un elev silitor la pian și nu am făcut-o cu pasiune, așa cum ar trebui s-o facă un muzician. În schimb, cântatul a fost pentru mine o mare bucurie, nu a fost o muncă, ci o relaxare, a fost totul nativ și am avut norocul că nu mi-am construit o voce sau un gen. Totul a venit firesc, de la sine, totul a venit natural. Învățam atât de ușor să cânt, nu am avut niciodată probleme de intonație, niciodată nu m-am chinuit", a declarat Daniela Vlădescu, pentru "Cuget Liber".

Desigur, a precizat artista, viața nu poate fi întotdeauna perfectă, strălucitoare, așa că, la fel ca orice om, a avut și momente grele, încercări prin care a trebuit să treacă.

Muzica ne vindecă sufletul

Despre parcursul său profesional, soprana este foarte modestă. Ea spune că nu a avut o carieră fulminantă, ci doar o carieră frumoasă. "Muzica este un dar pe care îl primim, ceva ce ne liniștește, ne încarcă de energie, ne vindecă sufletul. Muzica este ceva divin, pe care, dacă am ști cu toții să îl apreciem, ne-ar fi mai bine. După Conservator, am fost angajată la Teatrul Muzical din Brașov, unde am lucrat timp de șase ani, și unde am trăit cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Am început să apar la televiziune foarte des. Aș putea spune chiar că am fost răsfățata emisiunilor de toate felurile, de divertisment, romanțe. Generația de acum, însă, se chinuie teribil pentru a se promova, pentru a se face cunoscută. Acum, este o cu totul altă optică a acestei meserii, în condițiile în care o grămadă de tineri termină facultatea și speră să devină artiști și foarte mulți dintre ei sunt dezamăgiți", a subliniat ea.

După Brașov, a ajuns la Opera din București, unde a fost solistă opt ani de zile, după care a ajuns la Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian", unde a activat mult timp. Ca orice artist, de-a lungul timpului, a avut o mulțime de roluri foarte frumoase, care i-au fost foarte dragi, a avut o activitate bogată, multe deplasări, turnee, concerte prin țară. Cu toate acestea, directorul Teatrului "Oleg Danovski" spune că tot nu poate vorbi despre succese fulminante, ci numai despre o activitate foarte bogată și frumoasă. "Chiar dacă am cântat în Italia, Israel, Japonia, nu am fost o vedetă a scenelor de operă sau operetă, ci un artist care a primit aprecieri, aplauze și multe satisfacții de la această meserie, dar totul s-a oprit înaintea celebrității. Nu știu care au fost motivele. Probabil că unii nu au destinul celebrității, alții nu o caută și atunci, nici nu vine", a precizat ea.

În ceea ce privește planurile de viitor ale instituției pe care o conduce, Daniela Vlădescu a declarat că nu știe nimeni ce va urma, pentru că, cel puțin la acest moment, suntem cu toții într-o situație cumplită. "Omenirea se află într-o astfel de situație și mi se pare inoportun să gândim la viitor și la ce vom face. Noi ne pregătim, în continuare, de acasă, corul învață de acasă, la fel și orchestra. Asta este tot ce putem face, dar să facem prezumții referitoare la ce vom face anul acesta, nu are rost", a încheiat ea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Stire din Cultură-Educație : Un nou spectacol online pentru melomani
Pagina a fost generata in 1.3229 secunde