Soluţii pentru învăţământul profesional, la Constanţa. „Vrem să creăm o legătură cu părinţii!”

Vineri, 19 Februarie 2021
1503
Văzută de ani de zile ca fiind Cenuşăreasa învăţământului, şcoala profesională este ocolită de mulţi elevi, îndrumaţi de părinţi, de cele mai multe ori, să aibă aspiraţii înalte, să facă un liceu şi apoi o facultate. În realitate, şcoala profesională şi învăţământul profesional dual sunt cele două niveluri de pregătire care permit cea mai rapidă integrare pe piaţa muncii, chiar de pe băncile şcolii, cu burse substanţiale care să le ofere imboldul necesar familiilor şi tinerilor.

Autorităţile locale din municipiul Constanţa au demarat o amplă campanie de încurajare a elevilor către învăţământul profesional şi mai ales învăţământul dual. Cu tema „Soluţii pentru identificarea muncitorilor calificaţi prin dezvoltarea învăţământului profesional în sistemul dual constănţean. Modele şi soluţii. Alege un viitor de succes, educă muncitorii pe care îi doreşti”, Primăria Constanţa a organizat, în cursul zilei de ieri, o conferinţă online în care s-au pus bazele unei colaborări între partenerii implicaţi în învăţământul profesional dual, şcoală, agenţi economici şi unităţile de învăţământ.



„Am identificat două categorii de public ţintă, elevii şi părinţii şi firmele şi companiile din municipiul Constanţa. Este foarte important să stimulăm procesul de corelare a ofertei educaţionale cu cerinţele de pe piaţa muncii. Concret, am reactivat comisia de implementare a proiectului «Şcoala profesională în sistem dual în Constanţa». De asemenea, am depus documentaţia preliminară pentru un proiect cu finanţare europeană pentru construirea unui campus şcolar pentru turism şi alimentaţie publică. Ne dorim extinderea acestor proiecte şi în alte domenii de activitate legate de învăţământul dual profesional. Foarte important este că creăm o legătură cu părinţii, pentru a alege acest sistem de şcolarizare, şi să încurajăm firmele să exploateze avantajele ofertei de învăţământ profesional în sistem dual. Acesta poate reprezenta o soluţie pentru rezolvarea crizei de muncitori necalificaţi cu care se confruntă, în prezent, piaţa muncii”, a declarat viceprimarul municipiului Constanţa, Ionuţ Rusu.

Şase clase de învăţământ dual, pentru anul următor

Prezent la întâlnirea online, inspectorul şcolar general prof. Sorin Mihai a anunţat că, pentru anul şcolar 2021 – 2022, au fost propuse şase clase de învăţământ profesional dual. „Din păcate, ne luptăm toţi cu o mentalitate învechită. Poate în alte zone ale ţării s-au făcut paşi semnificativi şi s-au găsit resurse de convingere a familiilor, astfel încât şcoala profesională să nu mai fie a doua opţiune negativă, după liceul tehnologic. Trebuie să mai înţelegem că trebuie să fie şi o canalizare a eforturilor din partea agentului economic. Dacă nu există comunicare între agentul economic şi părinte, care de cele mai multe ori decide pentru elev, suntem sortiţi eşecului pe toate planurile”, a subliniat şeful IȘJ Constanţa.



Directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Dănuţ Jugănaru, a amintit, de asemenea, despre tendinţa de a găsi tot mai greu forţă de muncă calificată, existentă chiar dinainte de pandemie şi că direcţia trebuie să fie de a califica un număr cât mai mare de tineri pentru firmele din judeţ. „Nevoile oraşului Constanţa şi ale judeţului sunt foarte mari. Din păcate, în alte judeţe este concurenţă pentru fiecare loc din învăţământul dual. Cu toţii, familia, agentul economic, şcoala, trebuie să învăţăm să gândim diferit. De asemenea, trebuie îmbunătăţit cadrul legal, pentru ca agentul economic să nu aibă numai obligaţii, ci şi nişte drepturi”, a completat directorul CCINA Constanţa.

Manuale profesionale şi ateliere-şcoală

În cadrul conferinţei online a fost punctată şi necesitatea adaptării programelor pe baza cărora sunt şcolarizaţi elevii din învăţământul profesional şi învăţământul dual. „Odată introduşi în sistem, ne lovim de curriculă. Se predă foarte multă istorie, iar tehnologia a evoluat foarte mult. Noi avem maşini electrice pe străzi şi, în multe licee, se predau motoarele termice din anii ’70. Trebuie modificată curricula şi elaborate noi programe care să stea la baza pregătirii elevilor”, a precizat Octavian Dan, directorul Asociaţiei Firmelor Bihorene.



La rândul său, Ciprian Lepădatu, preşedintele Asociaţiei Firmelor Constănţene, a propus introducerea manualelor profesionale, ca suport de curs pentru elevii din acest tip de învăţământ. „Am pornit demersurile pentru acest proiect al manualelor profesionale şi vrem să îl implementăm încă de anul acesta pentru ca rezultatele să se vadă deja anul următor. Ar trebui, de asemenea, să ne axăm foarte mult pe dezvoltarea atelierelor-şcoală, care să-i înveţe pe elevi abecedarul practic, astfel încât maistrul să îi ia de la un anumit nivel”, a declarat Ciprian Lepădatu.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3378 secunde