Premieră în învățământul românesc

Simulare online a Evaluării Naționale, la Școala nr. 7 "Remus Opreanu"

658
Simulare online a Evaluării Naționale, la Școala nr. 7

Articole de la același autor

Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc pentru un examen dificil, în condiții extreme. Peste doar trei săptămâni, ei vor susține Evaluarea Națională, ale cărei rezultate atârnă foarte mult pentru admiterea la liceu și pentru parcursul educațional ulterior. Cum nu au avut parte de prea multă școală semestrul acesta, nu au dat nici teze, nici simulări naționale, se va vedea la examen cum s-a "antrenat" fiecare.

Evaluarea Națională 2020 începe pe 15 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Pregătirea candidaților este pe ultima sută de metri. Din păcate, în mod extraordinar, anul acesta, ei nu vor mai putea să simuleze examenul decât acasă, sub supravegherea părinților lor sau a fraților mai mari. Ministerul Educației le pune săptămânal la dispoziție teste de antrenament, iar după ce le realizează, se pot verifica singuri, cu ajutorul baremului de corectare.

La Școala nr. 39 "Nicolae Tonitza" din Constanța, profesorii de limba română fac pregătire suplimentară cu elevii în online, pe un program bine stabilit.

"Noi lucrăm cu elevii încă de pe data de 4 mai. În perioada 2-12 iunie, se vor suplimenta aceste ore de pregătire cu pregătire zilnică. Se fac și teste și se lucrează ceea ce consideră copiii că nu stăpânesc bine, împreună cu profesorul clasei", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul unității de învățământ, prof. Nicoleta Bercaru.

Conducerea Școlii nr. 7 "Remus Opreanu" din Constanța a avut însă inițiativa organizării unei simulări online a probelor de Evaluare Națională, la care vor participa toți elevii de clasa a VIII-a. Subiectele sunt unice, realizate de profesorii de specialitate. Aceștia vor evalua ulterior lucrările scrise pe care elevii le scanează și le încarcă pe platforma online.

"Colegii mei, profesorii de limba română și de matematică lucrează intens pentru examen, pe platforma Google Classroom și atunci am considerat că la clasele a VIII-a este necesar așa ceva. Oricum ei dau săptămânal astfel de teste, la fiecare clasă. Ne-am gândit că ar fi utilă și o simulare la nivel de școală. Am ales ziua de sâmbătă, în ideea de a fi puțin supravegheați de părinți, pentru ca să nu-și fure singuri căciula", ne-a explicat directorul Școlii nr. 7, prof. Aurora Suba.



"Le-am recomandat să încerce să poarte masca acasă!"


Evaluarea se face tot pe platformă, care permite cadrelor didactice să facă și comentarii referitoare la conținutul lucrării și eventuale recomandări.

"Este o procedură care pare complicată, dar este extrem de simplă. Se lucrează foarte frumos. Noi ne-am îndrăgostit de lucrul pe platforma online. Nici nu ne închipuiam că o să fie atât de captivant. Adică, dacă vrei, poți să faci", a mai spus managerul unității de învățământ.

La fel se va proceda și la matematică. Proba urmează să fie stabilită, cel mai probabil la finele săptămânii viitoare.

"Repet, profesorii au mai susținut astfel de simulări la nivelul fiecărei clase, dar am zis să facem cu subiect comun, să fie atenție cum își redactează, cum își numerotează paginile, exact ca la examen. Să fie pregătiți. Chiar le-am recomandat să încerce, chiar dacă sunt în casă, ca, în timpul simulării, să poarte masca de protecție și pe nas și pe gură, cât pot rezista. Este un exercițiu și acesta, pentru ziua aceea", a mai subliniat prof. Aurora Suba.

Aceasta ne-a explicat că, împreună cu cadrele didactice și părinții, au decis ca, în perioada 2-12 iunie, toate activitățile de pregătire să fie continuate online, iar elevii nu vor veni la școală.

"La noi se lucrează online. Pentru înscriere, însă, în perioada 2-5 iunie, îi vom programa, la un interval de 15 minute, pentru ca să nu se aglomereze, să nu se strângă mai mulți deodată", a mai spus directorul Școlii nr. 7. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 3.6113 secunde