SEXY SCANDAL la Colegiul "Carol I": Profesoară cercetată pentru fotografii indecente

Luni, 04 Februarie 2013
4720
Zilele acestea, un nou incident pare să tulbure apele în învățământul constănțean după ce mass-media locală a fost sesizată de încălcarea deontologiei de dascăl de către o tânără profesoară de la Colegiul Economic "Carol I". Mai exact, profesoara este acuzată de indecență după ce și-a postat pe Facebook mai multe fotografii sexy cu ea de la o prezentare de modă.


Din câte se pare, tot scandalul a plecat de la sesizarea făcută de o colegă de la catedra de limba română și care o are ca subiect pe prof. Anca Teodora Butiuc, care și-a postat pe pagina de Facebook poze considerate indecente de la o prezentare de modă. Ba mai mult, la mijloc ar fi vorba despre o răzbunare legată de niște rezultate slabe ale elevilor care nu au reușit să se califice la olimpiada de limba română. Din păcate, prof. Adriana Dima, directorul instituției, nu a putut fi contactată pentru mai multe lămuriri.


Cert este că tânăra profesoară Anca Butiuc și-a postat la începutul acestui an fotografii pe care le-a considerat semnificative pentru cariera anterioară de fotomodel, probabil în perioada în care era studentă la Universitatea "Ovidius". În sesizarea incriminată se arată că în lista de pe respectivul site de prieteni ai profesoarei există și elevi de la clasă, motiv de îngrijorare pentru indecența ipostazelor, fie ele și de pe vremea când prof. Butiuc avea 20 de ani.


În sesizarea respectivă se invocă art. 115 din Legea privind statutul personalului didactic: "Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului instituției". 


Sancțiunile disciplinare pe care le riscă prof. Anca Butiuc, în urma anchetei demarate la Colegiul "Carol I", pot pleca de la observație scrisă; avertisment; diminuarea salariului de bază, putându-se ajunge până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu consideră oportună, deocamdată, implicarea sa în acest caz, cel puțin până când vor fi trase niște concluzii de către comisia formată la instituția în cauză. Totuși a remis un comunicat de presă în care se arată: "Referitor la pozele apărute în presa locală și națională pe data de 4 februarie, preluate de mass-media de pe o pagină a rețelei de socializare Facebook, facem următoarele precizări: Inspectoratul Școlar Județean Constanța consideră că principala preocupare a cadrelor didactice este și va rămâne optimizarea demersului didactic la clasă și creșterea calității serviciilor educaționale furnizate în beneficiul elevilor. Totodată, personalul didactic trebuie să aibă o ținută morală demnă, în concordanță cu valorile educaționale pe care le transmite elevilor, o vestimentație decentă și un comportament responsabil. În consecință, ISJ Constanța dezaprobă orice comportament care încalcă normele morale, unanim acceptate de comunitate".



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1558 secunde