Senzaționala poveste de 2.000 de ani a portului cetății Carsium

Cetatea de la Hârșova a fost construită de romani cel mai probabil în a doua jumătate a secolului I p. Chr, înzestrată de împăratul Traian cu ziduri puternice din piatră, refăcută la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, după distrugerile goților, reconstruită din temelii de împăratul Justinian. 

După ce administrația de la Constantinopol a abandonat linia Dunării, în secolul VII, cetatea a fost părăsită. Pentru scurt timp, însă. Este refăcută însă de bizantini în secolul al X-lea, stăpânită de genovezi în secolul al XIII-lea, iar în secolul următor, intră în stăpânirea domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân. Între secolele XV și XIX (imediat după anul 1829), funcționează ca cetate otomană.

Astfel ne-a fost introdusă interesanta cetate de arheologul Constantin Nicolae, responsabilul de șantier, care ne-a povestit mai departe despre portul antic și medival de la Carsium, o cercetare în premieră a locului respectiv.

"Pe latura de sud a cetății, la Dunăre, există un zid actual cu lungimea de circa 40 m, prins între cei doi pinteni stâncoși pe care se găsește fortificația. La baza lui sunt chiar urme de ziduri antice, ceea ce ne face să considerăm că exact peste instalația portuară veche se va construi cea din Evul Mediu", a declarat Constantin Nicolae.

Pentru că cele mai lesnicioase legături, cele mai sigure și ieftine erau și în vechime cele de pe apă, s-a acordat construirii por-tului toată atenția, ne-a explicat arheologul. Lucrările au fost coordonate de celebrul arhitect roman Vitruvius (80/70 a. Chr. - 15/23 p. Chr. La indicațiile sale, cheiul a fost făcut astfel încât să permită ancorarea, dar și adăpostirea corăbiilor, construcțiile au fost orientate spre sud, iar mortarul - din câte se vede și acum - a fost de calitate.

Un indiciu că pe lângă portul comercial exista și unul militar a fost descoperirea mai multor ștampile ale unei unități de corăbieri danubieni cu sediul la Noviodunum (Classis Flavia Moesica).

"Din păcate, despre navele fluviale din epoca romană se știu foarte puține lucruri. Singurul izvor care ne redă acest mijloc de transport este Columna lui Traian. Se știe că navele care circulau pe fluvii erau în ge-neral mici, cu prora și pupa rotunjite, și o cabină mică pentru cârmaci. În Evul Mediu, însă, corăbiile devin mai mari și se utilizează pe scară largă velatura", ne explică arheologul. Și se mai știe că în epocă exista un trafic destul de intens pe Dunăre. "Datele istorice generale coroborate cu descoperirile noastre ne zugrăvesc imaginea unui zid portuar din piatră prinsă cu mortar și asize de cărămidă (rânduri orizontale), care dau construcției un aspect cu totul special, cel mai probabil cu câteva trepte care permit coborârea pe chei".

Zidul din calcar alb, fragmente de cărămizi și țigle de culoare roșie îndesate unele peste altele arăta ca un mozaic în două culori.

La sosirea unei corăbii în port, aceasta era inspectată de lucrătorii vamali care verificau marfa, emiteau actele necesare circulației bunurilor, apoi urmau negustorii care așteptau fie să descarce, fie să încarce marfa. Ce se putea aduce sau duce de aici?

"Din izvoarele otomane, știm că aici exista un important centru de cereale. Probabil și în antichitate se încărcau pe nave produse alimentare și se descărcau tot felul de mărfuri (ulei de măsline, vin, rășini, obiecte și unelte din metal, ceramică, bijuterii, podoabe etc.)".

Sosirea unei corăbii în port era un eveniment pentru întreaga comunitate. Cel mai probabil, copiii și tinerii se înghesuiau pe malul Dunării, ca la circ. Așa am dedus din relatarea arheologului Constantin Nicolae: "Viața unei comunități așezate pe marginea apei pulsa cu putere în jurul portului". O astfel de imagine, vie, a fost scoasă la suprafață de arheologi.

Imagine care se perpetuează din secolul unu până în secolul XIX. "Actualele săpături au identificat mai multe faze de construcție care ar putea corespunde principalelor epoci istorice: câteva din antichitate și ultima fază, cea din Evul Mediu, care se folosește până după 1829, când cetatea este distrusă".