Semnal de alarmă, la Muzeul de Istorie! "Avem nevoie de specialiști, de spații"

1488
Semnal de alarmă, la Muzeul de Istorie!

Articole de la același autor

Directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), dr. Sorin Colesniuc, a declarat că lipsa de personal specializat constituie o mare problemă pentru instituția pe care o conduce, iar în aceste condiții, activitatea se desfășoară cu foarte mare dificultate. 


"Muzeul are 15 arheologi repartizați în tot județul, motiv pentru care trebuie găsită neapărat o soluție, pentru că foarte mult material arheologic găsit zace în depozite. Oamenii sunt puțini și nu au timp să îl valorifice. La ora actuală, avem peste 400.000 de bunuri culturale și 26 de oameni sunt blocați pe inventariere. De asemenea, sunt foarte multe cercetări arheologice în derulare. În plus, noi avem în jur de 200-300 de cercetări arheologice preventive în fiecare an, în tot județul, la care oamenii pleacă de dimineață, la ora 8.00, și se întorc seara târziu. În plus, patrimoniul trebuie mutat din clădirea muzeului și ne trebuie un spațiu pentru a reloca tot acest patrimoniu, atunci când vor începe lucrările de reabilitare a instituției", a declarat, pentru "Cuget Liber", dr. Sorin Colesniuc. 


Menționăm că, la ora actuală, cele două depozite din curtea MINAC adăpostesc în jur de 50.000 de obiecte, acestea având o valoare inestimabilă. Atunci când cobori scările pentru a păși în depozitul cel mare, ești surprins de multitudinea și varietatea obiectelor ce așteaptă, fiecare într-un colțișor, să admirate de constănțeni și turiști. Fiecare obiect are povestea sa, vechimea sa și fiecare este important, îndeosebi pentru reprezentanții muzeului, care au grijă de ele și umblă cu ele cu o finețe nemaiîntâlnită. 
Potrivit conservatorului Liviu Lungu, doctor în istorie, obiectele care sunt restaurate riscă să se dezmembreze dacă nu sunt păstrate în condiții corespunzătoare. Spre exemplu, ceramica, sticla nu prea rezistă la factorii de mediu nepropice, cum se întâmplă, de altfel, și cu metalul. La celelalte, variațiile de temperatură și umiditate lucrează latent. 


E nevoie de bani! 
Lungu speră ca aceste două depozite să fie restaurate, pentru că acest lucru este absolut necesar și se vede cu ochiul liber că spațiul este degradat, dar cum pentru orice este nevoie de bani, deocamdată, tot ce descoperă arheologii este depozitat în aceleași condiții. 
"Renovarea spațiului este obligatorie, pentru că, dacă există fluctuații mari de umiditate și mai ales temperatură, acestea pot duce la degradarea pieselor. Aceste depozite trebuie restaurate, consolidate, igienizate, pentru că obiectele sunt înghesuite, din lipsă de spațiu.


În cele două depozite se află cam 50.000 de obiecte, iar unele au fost deja valorificate, dar un spațiu expozițional mai mare ne-ar permite să mai scoatem de aici câteva piese. Apoi, cu tot ce avem aici, am mai putea face încă un muzeu", a declarat specialistul. 


El s-a arătat nemulțumit de modul în care comuniștii au gândit spațiul în care sunt acum depozitate toate aceste comori. 
"Nu se face depozit în subsolul unei clădiri și pui și o țeavă de apă deasupra, așa cum este la noi. Din cauza acesteia, dar și a ploilor, am avut de-a lungul timpului o mulțime de inundații", a subliniat el. 


În pofida condițiilor pe care le au, aceste comori din depozit însumează o serie de colecții de sticlă, ce provin majoritatea din vechea cetate Tomis, din morminte. De asemenea, la subsolul muzeului există colecții impresionante de sticlă, amfore Cavalerul Trac în diferite reprezentări etc. 


Foarte importante și rare sunt fragmentele de cioburi din cultura Cucuteni, care face trimitere la una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, care a trăit din 5.200 până în 3.200 î.Hr. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4606 secunde