Scufiţa Roşie ne dă poveţe despre viaţă

Luni, 05 Octombrie 2020, 20:53
150
Trupa „Sufleţel” începe stagiunea de toamnă, aşa că micii spectatori vor putea viziona, de acum înainte, o mulţime de piese din repertoriul lor. Pentru început, va fi pus în scenă spectacolul „Scufiţa Roşie”, acesta urmând a avea loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11.00, la restaurantul „Harlequin” din Mamaia. Reprezentaţia este, de fapt, o poveste clasică, cu păpuşi, pentru că indiferent de perioadă, copilăria are rădăcinile adâncite în poveştile clasice, sunt de părere organizatorii. Aparţinând repertoriului universal, binecunoscuta poveste a Scufiţei Roşii este un prilej pentru fiecare dintre noi de a ne reaminti să ascultăm de poveţe pentru a evita întâmplările neplăcute. Aşadar, dragi constănţeni, aveţi ocazia de a lua parte la un spectacol longeviv, pe placul copiilor, vesel şi muzical. Pentru cei interesaţi, preţul unui bilet este 30 lei. Precizăm că toţi copiii trebuie supravegheaţi de către un adult şi că rezervarea telefonică este obligatorie. În plus, participanţii la eveniment sunt rugaţi să sosească la spectacol în intervalul 10.00- 10.30. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.7668 secunde