Scriitorul Radu Paraschivescu, față-n față cu cititorii de la malul mării

659
Scriitorul Radu Paraschivescu, față-n față cu cititorii de la malul mării - raduparaschivescu1-1626374201.jpg
Prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte, Radu Paraschivescu se prezintă cititorilor săi în fiecare din zecile sale de cărți cu o pseudo-biografie la fel de inedită și savuroasă precum îi este scriitura: „Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de «Râsul lumii». Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio”.

Constănțenii au ocazia de a-l întâlni față-n față luni, 19 iulie, de la ora 18,30, la Biblioteca „Ioan N. Roman” din Constanța, pe cel căruia i-au admirat elevata prestație, în urmă cu doi ani, în emisiuni precum „Pastila de limbă” sau „Dă-te la o carte”. În ianuarie 2020 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria A - „Literatură”.

Evenimentul, organizat de Editura Humanitas, prilejuiește lansarea romanului „Acul de aur și ochii Glorianei”, amfitrion și partener de dialog al lui Radu Paraschivescu fiind directorul Bibliotecii Județene, criticul și istoricul literar Angelo Mitchievici.

Volumul de față, „Acul de aur și ochii Glorianei”, posedă întreaga savoare și vivacitate a romanului de aventuri cu o nuanță picarescă, evidenţiază efortul documentar și pasiunea apocrifului investite într-un roman istoric și rafinamentul unei aventuri a cunoașterii așa cum o relevă privirea și pe care o pune în valoare Renașterea.

Masa rotundă se încheie cu o sesiune de autografe, iar Radu Paraschivescu va intra în dialog cu cititorii săi. Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia. Intrarea este liberă cu respectarea normelor de protecție anti-COVID aflate în vigoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4835 secunde