Şcoală online. Şeful ISJ Constanţa: „Unitățile de învățământ sunt pregătite!”

387
Şcoală online. Şeful ISJ Constanţa: „Unitățile de învățământ sunt pregătite!” - scoalaonline-1604910551.jpg

Articole de la același autor

Începând cu data de astăzi, toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța vor adopta scenariul 3 de funcționare pentru 30 de zile. Astfel, 108.496 de preșcolari și elevi, alături de 7.668 de cadre didactice își vor desfășura activitățile didactice în sistem online.

„Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu partenerii educaționali, a întreprins demersurile necesare pentru ca procesul de învățare să își păstreze coerența și consistența în aceste condiții date de situația epidemiologică înregistrată la nivel național. Începând cu luna martie a acestui an și până în luna septembrie, s-au achiziționat la nivelul județului nostru 5171 de dispozitive pentru învățarea online, obținute prin eforturile managerilor instituțiilor școlare care au încheiat diverse colaborări cu autoritățile locale, agenții economici și organizațiile non-guvernamentale (fonduri proprii, fonduri UAT, sponsorizări, donații)”, explică inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.

Potrivit acestuia, prin aplicarea Hotărârii nr. 370/2020 privind aprobarea Programului național Școala de acasă și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Ministerul Educației și Cercetării 5.689 de dispozitive vor fi asigurate în această perioadă, cu prioritate pentru copiii care provin din medii defavorizate.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța asigură, prin Hotărârea de Guvern nr. 756- Educația în siguranță, un număr de 170 de tablete și aproximativ 192 de laptopuri, alături de alte dispozitive solicitate de unitățile de învățământ din județ: sisteme tablă interactivă și videoproiector (132), camere web (78), camere streaming (91), routere (192), switch-uri (42), imprimante (31) etc

La acestea se vor adăuga dispozitivele achiziționate de către unitățile de învățământ, în parteneriat cu administrația publică locală prin Hotărârea de Guvern nr. 144/2020– privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2. Data deschiderii apelului a fost 02.11.2020, iar dispozitivele fie au fost achiziționate, fie pot fi achiziționate în perioada următoare, pentru ca apoi sumele să fie recuperate prin proiect.

Tot în privința dotării cu dispozitive electronice, prin Proiectul pentru Învățământul Secundar ROSE se achiziționează 2.433 de laptopuri, 213 sisteme tablă interactivă și videoproiector, 280 de camere pentru videoconferință.

„În acest moment, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța li s-a solicitat directorilor unităților de învățământ o situație clară cu privire la modul în care se derulează procesul didactic începând de astăzi, precum și o actualizare a procedurii proprii de funcționare, în baza scenariului 3 de activitate”, transmite şeful ISJ Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4488 secunde