Școala începe cu un nou scandal la Constanța

2643
15
Școala începe cu un nou scandal la Constanța - adrianacioroianu-1315953987.jpg

Articole de la același autor

În anul școlar 2011-2012, deși avea acordul de continuitate dat de către membrii consiliului de administrație al Grupului Școlar "C.A. Rosetti", în data de 2 iunie 2011, Adriana Cioroianu a fost anunțată că i s-a ocupat postul de către Ioana Dănilă, venită prin pretransfer de la Grup Școlar "Carsium" Hârșova. Și de aici începe o lungă serie de reclamații și sesizări.

Adriana Cioroianu a venit la redacția "Cuget Liber" pentru a face cunoscută opiniei publice ceea ce consideră a fi o mare nedreptate: "De aproape două luni aștept să mi se rezolve problema apărută din cauza acestei doamne foste directoare incompetente Viorica Crișan, care mi-a furat pur și simplu dreptul de a mai preda în această școală, și nu am primit nici un răspuns. Nici astăzi nu știu dacă mi s-a făcut dreptate sau nu. Eu am doi copii de crescut, iar din cauza incompetenței am rămas fără loc de muncă, pe nedrept".

Adriana Cioroianu, suplinitor calificat, invocă faptul că Ioana Dănilă, titularizată în 2009 pe catedra de economie – administrativ - poștă din cadrul Grupului Școlar "Carsium" Hârșova nu putea ocupa postul de la "C.A. Rosetti" întrucât are o altă specializare.

"Faptul că nu sunt titulară nu înseamnă că sunt și proastă. Dacă din 2009 nu au fost scoase posturi titularizabile, eu de unde să-mi iau unul, pentru că din salariul primit nu-mi permit să dau șpagă la inspectorat să mi-l cumpăr.

În primul rând, conform art. 22 alin (2) din Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, Ioana Dănilă nu putea sub nici o formă să ocupe postul meu, obținut prin continuitate, care este de economie/economie aplicată/educație antreprenorială, deoarece aceasta este titularizată pe disciplina economic, administrativ, comerț și servicii/ economic, administrativ, poștă, aceasta aparținând de discipline tehnice".

Poziția Inspectoratului Școlar Constanța

În replică, prof. Gevat Nejdet, inspector resurse umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a declarat pentru "Cuget Liber" că articolul din Metodologie la care face referire reclamanta acordă prioritate cadrelor titulare.

"Doamna Cioroianu nu recunoaște dubla specializare economie-educație antreprenorială care îi permite doamnei Dănilă să ocupe catedra de titular prin pretransfer așa cum și dânsei i s-a permis în 2008 să ocupe o catedră la Grupul Școlar de Electrotehnică și Telecomuni-cații. Faptul că și-a pierdut continuitatea la suplinire ar fi trebuit să o mobilizeze pe doamna Cioroianu să participe la ședințele publice din 30 august și 8 septembrie, unde cu siguranță ar fi găsit o catedră, și nu să aducă acuze nefondate inspectorilor și altor cadre didactice".

Unde este adevărul?

În legătură cu participarea la ultima ședință publică, din 8 septembrie, Adriana Cioroianu afirmă că a abordat-o pe holurile Palatului Copiilor pe prof. dr. Aliss Andreescu, inspector general, în speranța că se va rezolva situația. "Când s-a văzut încolțită de față cu mai multe persoane a recunoscut că nu poți ocupa un post de socio-umane dacă ești titulară pe un post de discipline tehnice.

Pentru că i-am cerut insistent să-mi rezolve problema și pen-tru că pe coridor erau destule persoane care ascultau, doam-na inspectoare a afirmat că va cere să se facă expertiză psihologică și psihiatrică profesorilor. Se pare că dacă-ți ceri drepturile în viziunea doamnei inspectoare generale ești considerat nebun".

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Profu' de serviciu!
14 septembrie 2011
...ce principiu se aplica la ocuparea catedrelor?

...in ,,metodologia,, la care fac referire reprezentantii ISJ mai exista un principiu pe care nu-l recunoaste nimeni, dar care se aplica in cvasimajoritatea cazurilor in invatamant:CINE DA MAI MULT! ...ce sa o mai dam cotita sa zapacim lumea. Cand scolile vor avea autonomie si Consiliile de administratie vor alege profesorii, lucrurile se vor mai limpezi putin. Saracii profesori suplinitori se vor duce cu sacosica numai la scoala respectiva nu vor bate la usile pustietetii...

colega de cancelarie
14 septembrie 2011
Nebuna!

O cunosc pe aceasta individa. ESTE NEBUNA!!! Jumatate din institutiile din Constanta sunte reclamate penal de catre aceasta individa. Pacat de cei doi copii!

diriga
14 septembrie 2011
posturi

Gata cu ISJ, de la anul se fac titularizari direct la liceu sau la scoala si s-a terminat cu ISJ. sa vezi atunci bataie pe posturile de directori, o sa se sfasie astia ca lupii, cu singe la gura. Aoleu, da pe directori cine oare ii numeste?

ali
14 septembrie 2011
posturi de vanzare.

Gevat interpreteaza metodologiile cum ii convin. Spaga sa iasa. Nu l-ati vazut zilele astea umbland din masina in masina cu dosarul de cereri de posturi la el? Nu se despartea ca nu cumva sa piarda vreun plic.a si promis ca daca va fi uns inspecor adjunct o va repune in functie pe Crisan, ca doar amandoi faceau multe

CIOROIANU ADRIANA
14 septembrie 2011
din RĂSPUNSUL DOMNULUI GEVAT NEJDET nr.13/R/06.07.2011

"În discuția cu doamna Cioroianu.A nu am pus problema dublei specializări ci problema că specializarea finanțe și contabilitate permite ocuparea unei catedre de economic administrativ poștă cu proba de concurs economic administrativ poștă și a catedrei de economie, educație antreprenorială cu proba de concurs economie, educație antreprenorială ." CĂND SPUNEȚI ADEVĂRUL DOMNULE GEVAT???? DE CE NU SUNT PRIMITĂ ÎN AUDIENȚĂ????? VĂ ESTE TEAMĂ DE O DISCUȚIE SERIOASĂ PE LEGE????? VĂ ESTE TEAMĂ CĂ NU AVEȚI ARGUMENTE DACĂ DISCUTAȚI CU MINE???

eu
14 septembrie 2011
colega de cancelarie,aloooo

daca cineva reclama ceva nu inseamna ca e nebun/a...sclavilor

Servitorul roman de informatii
14 septembrie 2011
Sper sa nu fie multi ca doamna asta

Doamna subiect al acestui articol nu stie ca folositul literelor mari inseamna sa tipi la oameni? Doamna trebuie sa mearga la concurs sa ia nota buna si sa se titularizeze sau sa ocupe un post prin suplinire. Zice ca s-a schimbat directorul acolo la scoala aia. De ce nu ii da noul director post? Citesc ca Gevat da posturi dupa cum vrea el. Nimeni nu isi permite sa dea posturi cum vrea el, fara acoperire legala. Aici scrie ca initial a avut acordul Consiliului de Administratie de la scoala. Pai acolo nu e presedinte directorul caruia i-a spus incompetent? Acum fiind alt director, sa fie el competent, sa ii dea post. Eu cred ca doamna s-a luat dupa unul si altul, i-a ajutat indirect pe aceia sa isi faca treaba, sa dea in cap cuiva si acum au lasat-o cu les yeux dans le soleil. A la guerre comme a la guerre, madame. Aia de te-au impins la reclamatii stau foarte bine si acum acest asa zis caz constituie doar un subiect de presa. Au ramas titualri fara catedre si doamna credea ca e trimisul zeilor in invatamant. La examenul de titularizare a avut nota 6,65. Nu e cam mica pentru asemenea pretentii?

diriga
14 septembrie 2011
gevat

de ce nu spune doamna profesoara cati bani trebuia sa ii dea lui gevat pentru a primi postul? eu am dat 1.500 dolari americani in 2009. e mult, e putin nu stiu. sunt curioasa cat au dat ceilalti?

fizicianul
14 septembrie 2011
SPAGA

Oameni buni, de ce nu aveti curajul sa demascati tot ceea ce face Gevat, ca sa se termine odata cu toti acesti oameni pusi pe capatuiala. E ultima zvacnire a lui Gevat, de aceea si vrea inspector general adjunct sau plin, caci pe viitor nu va mai avea posturi de vanzare.

prof.lb.romana
14 septembrie 2011
credeti ca e prost?

si-a acoperit fiecare aranjament. nu avem probe, doar cuvantul nostru impotriva cuvantului lui. nu ne putem face rau decat noua deoarece nimeni nu o sa il schimbe doar pe baza de zvonuri sau dupa ceea ce spune opinia publica

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Site de "urgențe matematice"
Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : 180 lei, "Bani de liceu"
Pagina a fost generata in 0.5174 secunde