Școală de Vară susținută de SUA la Constanța

345
Școală de Vară susținută de SUA la Constanța - colegiulmircea-1342969835.jpg

Articole de la același autor

Elevii constănțeni care vor să-și continue studiile în SUA sunt susținuți cu ajutorul financiar al Comisiei Fulbright Româno-Americane și al Ambasadei SUA la București.
În acest scop Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" împreună cu aceeași Comisie Fulbright, organizează, în perioada 28-30 august, o școală de vară adresată elevilor din județ care în toamnă intră în clasele a X-a și a XI-a.
"Admiterea se va face pe baza mediei generale din anii școlari precedenți, care trebuie să fie peste 9,30 cu nota 10 la purtare, a unui eseu cu tema «Why would you like to study in USA? » (De ce ai vrea să studiezi în Statele Unite?) și a unei recomandări succinte din partea unui profesor", anunță Colegiul Național "Mircea cel Bătrân". Pe 16 iulie s-a deschis procesul de aplicație la această Școală de Vară însă cine dorește poate aplica până pe 20 august, la ora 10.00 dimineața. Urmând ca pe 24 august cei admiși să fie înștiințați.
Școala de Vară își va începe cursurile marți, 28 august, de la orele 10.00 până la 17.00 fiind susținute seminarii, prezentări interactive și sesiuni video, iar de la 17.00 la 19.30 - se va ține cursul "U.S. Culture Club". Același program îl va avea și ziua următoare, pe 29 august, în ultima zi seminariile, prezentările și sesiunile online derulându-se între orele 10:00 și 14:00.
Cursurile Școlii de Vară se vor ține la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5358 secunde