Scenarii la Universitatea „Ovidius”. Cum vor învăţa studenţii pe timp de pandemie

983
Scenarii la Universitatea „Ovidius”. Cum vor învăţa studenţii pe timp de pandemie - universitateaovidius-1600193848.jpg

Articole de la același autor

Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) se află în febra pregătirilor pentru noul an de învăţământ. Rectorul instituţiei de învăţământ, conf. univ. dr. Dan Iliescu, ne-a declarat că a cerut, deja, tuturor facultăţilor o situaţie despre scenariile pe care urmează a le adopta pentru ca studenţii să poată reveni în siguranţă la cursuri.

Pentru început, conducerea instituţiei de învăţământ superior şi-a propus să amenajeze în jur de 30 de săli pentru cursurile online sau scenariul hibrid, în care o parte dintre studenţi vor fi prezenţi fizic în clase şi ceilalţi vor asista la cursuri online. „Oricum, indiferent de scenariul care se va aproba, cadrele didactice se vor afla în instituţie, nu vor mai preda de acasă, din sufragerie. Ne confruntăm, totuşi, cu o problemă tehnică mare, legată de disponibilitatea pe piaţă a device-urilor, a camerelor şi microfoanelor, care sunt extrem de căutate, la ora actuală. Mi s-a spus că furnizorii sunt cu stocurile pe zero, pentru că toată lumea cumpără, şi nu mă refer aici numai la şcoli, ci şi la alte instituţii. Sunt optimist, însă şi sunt convins că până la data de 1 octombrie toate aceste săli vor fi echipate corespunzător. Dacă nu, vedem noi ce facem. Rotim orarele, cumva rezolvăm situaţia”, a declarat rectorul, pentru „Cuget Liber”.

Referitor la cursuri, rectorul a precizat că cel puţin lucrările practice trebuie desfăşurate în regim faţă în faţă. Acum nu este prea clar ce se va întâmpla cu studenţii de la Medicină, care trebuie să facă practică în spitale, dar există propuneri ca şi acolo să se lucreze cu grupe mici, care să fie prezente în unităţile sanitare.

Desigur, ca metode de predare, se va merge şi pe metoda hibrid. Astfel, a subliniat rectorul, cu online-ul vor fi evitate marile aglomerări, gen 120 de studenţi la un curs. „De exemplu, într-o săptămână, putem avea la un curs 20 de tineri, iar restul să asiste online la curs. Studenţii se rotesc, săptămânal, iar profesorul îşi face treaba, în mod firesc. Totuşi, este posibil ca wireless-ul să nu facă faţă, dar dacă va fi nevoie, vom avea şi internet pe cablu”, a adăugat Iliescu.

Pentru ca toată lumea să fie în siguranţă, universitatea va dispune de tot ce trebuie, dezinfectanţi, nebulizatoare în toate spaţiile de studiu, lămpi UV etc.

În ceea ce priveşte orarele, conducerea UOC s-a gândit să scurteze orele cu câte zece minute, astfel încât să existe o pauză de 30 de minute între un curs şi altul, timp în care să se facă dezinfecţia spaţiului respectiv. Desigur, a precizat conf. univ. dr. Ion Iliescu, cele două săptămâni din septembrie ale învăţământului preuniversitar vor fi ca un fel de barometru, care va decide ce scenariu este cel mai indicat pentru reluarea cursurilor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Septembrie 2020
Stire din Cultură-Educație : Noi specializări pentru studenţii tomitani
Pagina a fost generata in 1.4957 secunde