Scandal la Liceul „Carmen Sylva” din Eforie Sud! Ce au pățit elevii dintr-o clasă

Miercuri, 16 Septembrie 2020
693
De câteva zile, la Liceul „Carmen Sylva” din Eforie Sud mocneşte un scandal uriaş, iscat tocmai de către conducerea unităţii de învăţământ, care a considerat normal să facă nişte „reechilibrări”, mutând elevii dintr-o clasă într-alta. Desigur, situaţia a iscat un val de nemulţumiri din partea elevilor, dar mai ales a părinţilor, care nu sunt de acord cu respectivele transferuri.

Aşa cum era de asteptat, cazul a intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. Referitor la această situaţie, şeful ISJ, Sorin Mihai a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că directoarea unității de învățământ, Cerasela Cozoş a mutat elevii dintr-o clasă în altă, după bunul plac, și că această situație va fi remediată sau se va ajunge la sancțiuni drastice.

„Pur şi simplu a mutat elevii dintr-o clasă într-alta, după bunul plac. Ea a invocat că elevii de etnie romă ar trebui să fie redistribuiţi la clase, doar că acolo erau cinci şi respectiv doi elevi. Din păcate, încă trenează această situaţie. În prezent, noi aşteptăm să ni se comunice informaţiile solicitate, dar nu ştiu de ce directorul refuză comunicarea cu inspectoratul şi părinţii, dar vă asigur că situaţia se va rezolva în scurt timp”, a precizat inspectorul şcolar general.

Acesta a precizat că inspectorii şcolari se vor deplasa, din nou, la Liceul Carmen Sylva. Ceea ce este trist, însă, a subliniat şeful ISJ, este că directoarea „înțelege greșit care este menirea ei în acea unitate de învățământ și au de pierdut elevii”.

„Au fost în audiență la mine câțiva dintre părinți, am înțeles că dumnealor vor să își transfere copiii de la acea unitate de învățământ. Acolo s-au făcut transferuri în unitatea de învățământ, fără acordul părinților, ceea ce este grav. Evident, noi suntem în analiză. Doamna directoare nu ne-a pus la dispoziție nota de relație, principiile care au stat la baza hotărârii de Consiliul de Administrație. Tot dumneaei este obligată să ne informeze când Consiliul de Administrație ia hotărâri care nu au bază legală, iar nici acest lucru nu s-a întâmplat până acum”, a adăugat Sorin Mihai.


Reprezentantul Inspectoratului Şcolar Constanţa consideră că este un principiu nesănătos ce se întâmplă acolo, pentru că toate colectivele sunt deja sudate. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2318 secunde