Șase elevi din Cernavodă, proaspeți absolvenți de canto
2530

Articole de la același autor
În urmă cu aproximativ trei ani se deschidea, timid, filiala de la Cernavodă a Centrului Cultural Județean "Teodor T. Burada". În tot acest timp, cursanții s-au prezentat lună de lună la ore, au învățat și și-au îmbunătățit în mod constant cunoștințele muzicale. De curând, cei șase elevi au absolvit cursul de canto. Aceștia sunt elevi în clasa a IV-a și a V-a. Ei sunt: Memet Aigean Elif, Lucian Nicolae Mutici, Alexia Portigliatti Barbos, Reșid Berkan, Amalia Elena Rugină, Amalia Ioana Tudor. În afară de aceștia, alți 25 de copii așteaptă cu nerăbdare să cunoască începutul unui drum frumos artistic.
Elevii au fost îndrumați și încurajați de profesorul Roxana Elena Ghindici, care le-a îndrumat primii pași. Astfel, dacă la început cei mici cântau într-un cadru mai restrâns, în Biserica Catolică din Cernavodă, ei au ajuns, acum, să evolueze pe scene mari. În plus, fără binevoința preotului Laurențiu Ghența aceste evenimente frumoase nu puteau avea loc.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 26 Martie 2018
Joi, 26 Iulie 2018
Vineri, 06 Iulie 2018
Joi, 28 Iunie 2018
Miercuri, 20 Iunie 2018