Sărbătoarea Newrez-ului a dat culoare Medgidiei

404
3

Articole de la același autor

UDTTMR a organizat, la sfârșitul săptămânii, o serie de activități dedicate Nawrez-ului. Cea mai amplă manifestare dedicată Nawrez-ului, care semnifică sărbătoarea venirii primăverii în lumea turcică, a avut loc la Medgidia, unde filiala UDTTMR a pregătit un bogat program artistic, susținut de copiii de la Școala Comunitară și ansamblul Mini-Karasu.

Alături de ei, a mai evoluat și Corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România. Peste 300 de spectatori au urmărit scenete în limba tătară, dansuri tătărești, recitări de poezie în limba tătară, dar și tradiționalul colind specific sărbătorii de Nawrez. Organizatorii au pregătit și o premieră. Este vorba despre un cor format din membre ale Organizației de Femei a UDTTMR Medgidia, care, pentru această primă evoluție în fața publicului, au pregătit o melodie scrisă de Gevat Rașid.

Printre invitați s-au numărat subprefecții județului Constanța, Ersun Anefi și Levent Accoium, primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, directorul Colegiului "Kemal Atatürk" din Medgidia, Accan Mologani, secretarul general al TIAD Dobrogea, Atilla Baykara, precum și subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Aledin Amet, și deputatul UDTTMR, Varol Amet.

Organizatorii s-au arătat mulțumiți că tot mai mulți copii tătari vin la uniune să deprindă tainele limbii tătare și să cunoască obiceiurile din strămoși. UDTTMR a marcat Nawrezul printr-o serie de activități organizate la nivelul filialelor. Sub coordonarea profesorilor care predau la Școala Comunitară din cadrul filialelor, copiii care frecventează cursurile au pregătit scenete, poezii, cântece și dansuri, toate menite a aminti de venirea primăverii și de tradițiile specifice acestei sărbători, iar pe de altă parte de a promova limba maternă.

Președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a subliniat că este singurul mod în care comunitatea poate să-și păstreze identitatea și poate duce mai departe moștenirea culturală și identitară pe care ne-au transmis-o înaintașii noștri. "Este îmbucurător să vedem că de la an la an tot mai mulți copii tătari vin la uniune să deprindă tainele limbii tătare. Le mulțumim dascălilor care se implică în formarea copiilor noștri, părinților pentru că, în ciuda programului încărcat, găsesc timp să îi aducă pe cei mici la cursuri și să se implice alături de profesori în pregătirea activităților uniunii, președinților de filiale. Menirea uniunii este de a păstra și promova valorile identitare ale tătarilor din România. Felicit echipa de la Medgidia, coordonată de președintele filialei Aidîn Murat", a mai adăugat Gelil Eserghep.

Comentează știrea

qqqq
23 martie 2015
C epacat?

Oare asa intimpinam noi NAUREZUL cind eram mici .pacat pacat.

naurez
23 martie 2015
Presedinte penal

Sa intre la puscarie e deja condamnat

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7334 secunde