Sărbătoare mare pentru creștini - Înălțarea Domnului (Ispasul). Tradiții populare și superstiții

1047
Sărbătoare mare pentru creștini - Înălțarea Domnului (Ispasul). Tradiții populare și superstiții - inaltarep4hns819a61000x600-1623267737.jpg
La 40 de zile după Înviere, în Joia din cea de-a patra săptămână după Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește, pe 10 iunie, Înălțarea Domnului, sărbătoare cunoscută și sub numele de Ispas. Înălțarea Domnului marchează ziua în care creștinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!“.

 În această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri. Aceștia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, și le-au cerut să nu fie copleșiți de durerea despărțirii de Mântuitor.

Tot în această zi este pomenită și Ziua Eroilor, zi consacrată pentru pomenirea tuturor românilor care au căzut de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și a neamului, dar și în numele libertății, credinței, dreptății pe Pământ.

De asemenea, pe 10 iunie este cinstit și Sfântul Mucenic Timotei, episcopul Prusiei. Acest Sfânt a trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363) și a trecut la cele veșnice în anul 362, după ce i-a fost tăiat capul.

 

Tradiții, superstiții și obiceiuri

Se spune că este bine ca de Înălțarea Domnului să nu fii supărat și să eviți orice fel de supărare. De asemenea, o veche tradiție amintește că nu este indicat că le faci necazuri oamenilor din jur.

Legat tot de obiceiuri si tradiții, conform tradiții-superstitii.ro, în unele regiuni ale țării se obișnuiește să se împodobească casele cu crenguțe de paltin, iar vitele sunt bătute cu frunze de leuștean pentru a se îngrășa și a fi sănătoase tot restul anului.

Ca aproape orice sărbătoare religioasă, Înălțarea Domnului aduce cu ea și o serie de superstiții culese din popor, de-a lungul vremii:

Nu este bine ca la Înălțare să împrumuți sare sau să faci foc, fiindcă îți va vui casa tot restul anului, iar vitele nu vor avea sămânță;

O legendă populară ne spune că, la nașterea Domnului Isus Hristos, caii au nechezat făcând gălăgie, iar Fecioara Maria i-a blestemat să nu se mai sature decât în ziua de Înălțare. De aceea, ziua de Înălțare mai este numită și „Paștele Cailor”. În vremurile noastre, această expresie are înțelesul de „niciodată”.

De Înălțare e ultima zi în care se consumă ouă roșii.

Tot ce se seamănă după Înălțarea Domnului nu va da roade.

În ziua Înălțării lui Iisus femeile care au morți în familie împart ceapă verde și rachiu în amintirea sufletelor celor decedați pentru ca acestea să se înalțe spre Rai.

Oamenii cred că dacă cineva moare în perioada dintre Paște și Înălțare, ajunge în Rai.

În unele locuri se mai împarte drept pomană lapte dulce fiert cu păsat.

O superstiție interesantă legată de Sărbătoarea Ispasului precizează că cei care împrumută sare, chibrituri, cărbuni, candele sau lumânări vor avea parte numai de nenorociri.

La 50 zile Înviere sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoare cunoscută de toată lumea ca Rusalii.

Anul acesta, credincioșii ortodocși sărbătoresc Rusaliile pe data de 20 iunie.

Catolicii vor serba Sărbătoarea Rusaliilor în 23 mai 2021.

În ziua de Înălțare a Domnului, după Liturghie sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate bisericile și mănăstirile din România și străinătate.

La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din țară sunt trase în semn de recunoștință pentru eroii care s-au sacrificat pentru țară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4166 secunde