Sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă: Nașterea Maicii Domnului

336
Sărbătoare mare în Biserica Ortodoxă: Nașterea Maicii Domnului - nastereasursadoxologia-1599234990.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna viitoare, pe 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului, primul praznic al anului bisericesc. Cu acest prilej, duminică, 6 septembrie, de la ora 9.30, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Sfânta Maria" din Constanța. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, imediat după slujbă, vor fi rostite rugăciuni de binecuvântare pentru începutul noului an școlar.

În același timp, credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Haralambie, Sf. Nectarie și unei părticele din Lemnul Sfintei Cruci. De asemenea, luni, 7 septembrie, de la ora 7.30, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța, iar de la ora 16.30, va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica "Nașterea Maicii Domnului" din localitatea Murfatlar.

Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Constantin cel Mare, aduse spre închinare de la biserica "Sfântul Dimitrie" din Constanța. În aceeași zi, dar de la ora 18.30, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei cu Litie și la schitul Deleni, ce are hramul Nașterea Maicii Domnului. După aceea, marți, 8 septembrie, de la ora 8.30, el va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Nașterea Maicii Domnului" din localitatea constănțeană Biruința.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4318 secunde