S-a terminat vacanţa! Cine se întoarce în bănci şi cine continuă cursurile online

1304
Cea mai lungă vacanţă de primăvară din istoria învăţământului românesc a ajuns la final. Cursurile semestrului al doilea vor fi reluate miercuri, 5 mai, după o lună de pauză. Însă nu toţi elevii vor merge la şcoală, aşa cum aşteptau cu nerăbdare; o parte din ei vor continua cursurile online, până când incidenţa va scădea şi în localităţile lor.

În 22 de localităţi din judeţul Constanţa, şcoala va începe în scenariul galben, cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ doar a preşcolarilor şi a elevilor din clasele primare. De luni, 10 mai, vor merge la şcoală şi elevii din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a, iar, pe măsură ce incidenţa infectării cu noul coronavirus va scădea, vor fi primiţi şi elevii din celelalte clase.

Conform ordinului comun stabilit de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mică sau egală cu 1/1000, va fi aplicat scenariul 1, cu participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Însă, în localităţile unde incidenţa este mai mare de 1/1000, reluarea cursurilor se face cu participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, din 10 mai, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă. Elevii din celelalte clase vor participa zilnic la cursuri, în sistem online.

Ore remediale, cu prezenţă fizică

În judeţul Constanţa, în 22 de localităţi, printre care şi municipiul Constanţa, cursurile se vor desfăşura după scenariul galben. Este vorba de Dumbrăveni (incidenţă 5,78), Pecineaga (incidenţă 2,3), Cerchezu (incidenţă 2,19), Lumina (incidenţă 2,1), Năvodari (incidenţă 1,92), Fântânele (incidenţă 1,82), Cumpăna (incidenţă 1,69), municipiul Constanţa (incidenţă 1,65), 23 August (incidenţă 1,56), Tuzla (incidenţă 1,51), Limanu (incidenţă 1,45), Agigea (incidenţă 1,42), Topraisar (incidenţă 1,41), Eforie (incidenţă 1,35), Techirghiol (incidenţă 1,28), Ciocârlia (incidenţă 1,27), Cobadin (incidenţă 1,27), Târguşor (incidenţă 1,26), Medgidia (incidenţă 1,22), Valu lui Traian (incidenţă 1,21), Mangalia (incidenţă 1,02), Negru Vodă (incidenţă 1,02).

În restul localităţilor, şcoala va începe în scenariul verde, cu toţi elevii la şcoală. De asemenea, este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv, distanţare corectă, aerisirea frecventă a spaţiilor, respectarea normelor de igienă şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie.

Urmează vacanţa mare

La finele lunii martie 2021, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a decis modificarea structurii anului şcolar în curs. Astfel, semestrul al doilea va avea 17 săptămâni de şcoală. Anul şcolar se va încheia pe 25 iunie pentru elevii din clasele primare, gimnaziu, liceu, fără cei din anii terminali, care vor termina cursurile mai devreme, pentru a se pregăti de examene. Elevii claselor a VIII-a vor lua vacanţă pe 11 iunie, iar clasele a XII-a şi a XIII-a pe 4 iunie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5484 secunde