Rezultatele la definitivat, afișate astăzi

Marţi, 28 Iulie 2020
152
Ministerul Educației și Cercetării va publica, astăzi, rezultatele probei scrise a examenului de definitivat, desfășurată pe 22 iulie. Tot astăzi, dar și mâine, candidații nemulțumiți de note vor putea contesta evaluarea lucrării. Contestațiile vor fi soluționate între 30 iulie și 4 august, iar rezultatele finale vor fi făcute publice tot pe 4 august.

Ulterior, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va trebui să transmită, până pe 8 august, la Ministerul Educației, tabelele nominale cu candidații admiși. Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației se va face până pe 14 august.

Nota la proba scrisă obținută de candidatul la definitivat are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. 



Pagina a fost generata in 0.2534 secunde