Revista "Ex Ponto", la numărul 60

455
Revista

Articole de la același autor

Prestigioasa revistă "Ex Ponto - text, imagine, metatext", editată la Constanța, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a ajuns la numărul 60. Și această ediție este una de referință în existența de 16 ani a acestei publicații literare de înaltă ținută. 
Fondată în 2003, de regretatul Ioan Popișteanu, Ovidiu Dunăreanu, Paul Prodan și Olimpiu Vladimirov, "Ex Ponto" a adunat în jurul ei scriitori și universitari valoroși. Îngrijite de scriitorul și redactorul șef Ovidiu Dunăreanu, cele 60 de ediții apărute până acum strălucesc prin semnăturile de prestigiu găzduite, prin calitatea materialelor prezentate, prin varietatea tematică și prin ținuta grafică de excepție.


Timp de 60 de ediții, "Ex Ponto" a luminat cerul culturii Dobrogei, în timp ce fosta stea, revista "Tomis", confiscată de administrația Mazăre, a făcut implozie sub presiunea inculturii, veleitarismului și prostului gust.
Acest număr al revistei "Ex Ponto" este deschis de semnalul de alarmă tras de Uniunea Scriitorilor din România privind "degradarea limbii române și a nivelului cultural". 
Interviul incitant semnat de Iulian Talianu, o adevărată mărturie pentru istoria literară, îi introduce pe cititori în lumea poetului, prozatorului și dramaturgului Ovidiu Genaru. 
Liliana Varvara i-a dedicat literaturii de inspirație creștină un amplu eseu, iar la rubrica "literatura română contemporană, scriitori și curente", Geo Vasile scrie despre "Virgil Mazilescu, proscrisul soarelui negru al onirismului".
Anastasia Dumitru face o cronică a volumului "Vifornița cea mare", scris de preotul militar și scriitorul Dimitrie  Bejan, o carte ce aparține literaturii detenției. 


La șapte ani de la trecerea în neființă a lui Artur Porumboiu, "Ex Ponto"  dedică memoriei regretatului poet constănțean un întreg capitol. Biografia literară a poetului, semnată de Nastasia Savin, prefațează zece dintre cele mai frumoase poezii ale lui Porumboiu. Capitolul este completat de un grupaj de superbe poezii semnate de Sorin Roșca, Iulian Talianu și Cristian Ghica.
Scriitorul Ovidiu Dunăreanu își anunță cititorii că lucrează la un nou roman, din care prezintă un fragment sub titlul "(Des)Cumpăniri".


Iubitorii de literatură găsesc în revistă poezie și proză dobrogeană, traduceri din literatura universală, istorie literară, cronici și comentarii, purtând semnături ilustre. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.1468 secunde