Reprezentaţii pentru copii, online, săptămâna aceasta, la Teatrul „Căluţul de mare”

Duminică, 18 Aprilie 2021, 21:36
661
Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare” au pregătit şi săptămâna aceasta o serie de surprize pentru micii spectatori. Reprezentaţiile vor fi transmise online, pe pagina de Facebook a instituţiei – „Teatrul Căluţul de mare”.

Marţi, 20 aprilie, de la ora 11.00, sub titlul „Acorduri de primăvară… în pandemie”, va fi prezentat un moment artistic realizat de actorii Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Arina Cojocaru, Rovena Paraschivoi şi Tiberiu Roşu. Editarea şi montajul îi aparţin lui Andrei Chişa.

„Alice în Ţara oglinzilor” vine pe scena teatrului vineri, 23 aprilie, de la ora 18. Din distribuţie fac parte Denisa Iova, Arina Cojocaru, Florina Stănculeţ, Andrei Stroescu, Graţian Prisacariu, Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Rovena Paraschivoi, Alexandra Armaşu şi Amalia Rusescu. Regia artistică, scenariul şi coregrafia sunt semnate de Ştefan Lupu. Spectacolul este destinat copiilor cu vârste de minimum 10 ani.

Sâmbătă, de la ora 11.00, preşcolarii vor putea să se distreze cu aventurile cocoşului din „Punguţa cu doi bani”, povestea lui Ion Creangă. Vor juca actorii Graţian Prisăcariu, Claudia Brîdescu, Tiberiu Roşu şi Ion Ciolan, pe regia şi scenariul lui Cristian Mitescu şi scenografia Eugeniei Tărăşescu Jianu. Duminică, de la aceeaşi oră, copiii cu vârste de peste patru ani au întâlnire cu „Prinţesa şi broscoiul”, poveste după Fraţii Grimm. Personajele vor fi interpretate de Arina Cojocaru, Graţian Prisăcariu, Daniela Vlad, Lică Gherghilescu, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roşu şi Andrei Stroescu.



Pagina a fost generata in 0.2388 secunde