REGULI STRICTE! Cum sunt protejați copiii și profesorii în școlile din Belgia

632
REGULI STRICTE! Cum sunt protejați copiii și profesorii în școlile din Belgia - belgia-1589557857.jpg

Articole recomandate

O parte din elevii din Belgia, mulți purtând măști faciale, au revenit, astăzi, la cursuri ca parte a procesului de relaxare a restricțiilor desfășurat de autorități după o perioadă de două luni de izolare la domiciliu, informează agenția Reuters, consultată de Agerpres.

Cu o populație de 11,5 milioane, Belgia este una dintre cele mai afectate de coronavirus dintre statele europene. Autoritățile au început să ridice o parte dintre restricții la începutul lunii mai.

Școlile primare și gimnaziale au fost autorizate să reia cursurile la anii terminali cu respectarea strictă regulilor de distanțare socială săptămâna care urmează, dar unele unități de învățământ s-au redeschis încă de vineri.

La școala primară Nellie Melba din Bruxelles, Lena, o elevă de 7 ani, zâmbește delicat în timp ce o profesoară purtând mască îi verifică temperatura înainte să îi permită intrarea în școală, iar un alt profesor le arată elevilor marcajele de pe podea ca parte a măsurilor de distanțare socială.

"Fiica mea este foarte fericită să se întoarcă la școală pentru că a fost dificil pentru ea să nu-și vadă prietenii și învățătoarea", a spus mama Lenei, Vanessa del Carpio.

Directoarea școlii, Rita Janssens, a precizat că unitatea de învățământ, la care învață 200 de elevi, a adoptat măsuri de protecție.

"Pe profesori i-am dotat cu viziere, dar și cu măști. Secretariatul a fost echipat cu un panou de protecție și, de asemenea, toate clasele sunt echipate cu produse pentru igienizarea mâinilor astfel încât copiii să se poată spăla, iar profesorii să fie protejați. Atunci când copiii vor reveni, le vom lua și temperatura ca să fim siguri că niciun copil bolnav nu intră în școală", a spus Janssens.

XXX

Belgia, oraș care găzduiește sediul alianței militare NATO și al Uniunii Europene, a raportat până în prezent 54.644 de cazuri confirmate de Covid-19 și 8.959 de decese.

Foto: Johanna Geron / Reuters

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4972 secunde