Reguli pentru a intra la Teatrul de Copii "Căluțul de Mare"

Luni, 07 Septembrie 2020
197
Pentru a evita cozile de la casa de bilete, Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" îi informează pe constănțeni că au implementat, în stagiunea 2020-2021, sistemul achiziționarea online a biletelor. Potrivit reprezentanților instituției, platforma poate fi accesată începând cu ziua de marți a fiecărei săptămâni, de la ora 10.00, până vineri, la ora 14.00.

Pentru cei ce vor achiziționa bilete de la casieria teatrului, programul va fi de marți până vineri, între orele 10.00 și 14.00. Reamintim că prețul unui bilet pentru copii este cinci lei, iar pentru adulți -12 lei. 


Pentru cei interesați, în zilele de spectacol, respectiv sâmbătă și duminică, aceștia trebuie să știe că casa de bilete se deschide cu o oră înainte de reprezentație.

"Vă anunțăm că, ținând cont de normele în vigoare, minorii cu vârsta de până la 12 ani vor putea sta pe scaunul de lângă adultul însoțitor. Acesta, la rândul său, poate sta lângă maximum doi copii, fără a avea spații libere între ei. Începând cu stagiunea aceasta, copiii nu vor mai avea voie în sala de spectacole neînsoțiți", a precizat conducerea teatrului.



Pagina a fost generata in 0.2973 secunde