Regele Carol al II-lea, o personalitate cu lumini și umbre

Luni, 08 Iunie 2020, 17:54
170
Alteța Sa Regală Principele Carol s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893, ca fiu al Principelui Moștenitor Ferdinand și al Principesei Moștenitoare Maria. În 1914, la înscăunarea tatălui său, Carol devine Principe Moștenitor.

Principele Carol al II-lea a fost primul viitor Rege născut în România și botezat în ritul ortodox. A învățat românește de mic și a studiat istoria și geografia țării. Pasiunile lui se împărțeau între cărți și uniforma militară. A și urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam.

În timpul Primului Război Mondial, Carol al II-lea este ofițer în armata română. În 1918, dezertează de pe front și contractează împotriva voinței Suveranului o căsătorie care este anulată în anul 1919 și care nu produce efecte dinastice.

După anularea căsătoriei ilegale din 1918, Principele Carol a fost trimis de Regele Ferdinand I într-o călătorie de șapte luni, în anul 1920, în jurul lumii, în cursul căreia a vizitat Imperiul Otoman, Egiptul, India, Singapore, China, Japonia și Statele Unite ale Americii, precum și Marea Britanie, Franța și Elveția. Călătoria a fost un exemplu de politică externă și diplomație, punând Statul român reîntregit și suveran pe harta lumii.

A câștigat simpatia opiniei publice

Principele Moștenitor Carol s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principesa Elena a Greciei și a Danemarcei. În toamna dinaintea căsătoriei, Principele Carol și logodnica lui vizitaseră întreaga țară și se întâlniseră cu români de la sate și din orașe, câștigând simpatia opiniei publice.

La 25 octombrie 1921, se naște fiul lor, Mihai, la Castelul Foișor din Sinaia. Cei trei locuiesc la București, într-o casă de pe Șoseaua Kiseleff, pusă la dispoziție de Guvern. La 28 decembrie 1925, Principele Carol renunță la toate drepturile la Tronul României, pleacă în Franța și ia numele de Carol Caraiman. În 1927, la moartea Regelui Ferdinand, Mihai I devine Rege. Suveranul copil era reprezentat de o Regență formată din: Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, jurist și om politic, președinte al Înaltei Curți de Casație.

Regența nu a dat rezultate strălucite, iar pe fondul crizei economice mondiale începute în 1929, viața politică românească era agitată și confuză. Din exil, Carol dădea semne de interes față de Tronul de care pretinsese, cândva, că nu are nevoie. Carol coboară din avion la 6 iunie 1930, iar la 8 iunie este proclamat Rege.

O "explozie" economică și culturală

Carol al II-lea a fost o personalitate cu lumini și umbre. Inteligent și erudit, cu un excelent dar oratoric și cu charismă, el s-a lăsat copleșit nu o dată de slăbiciuni și excese care au adus mult rău propriei persoane, Familiei și, mai ales, țării. Aventurile sale, precum și defectul de a se înconjura de o societate îndoielnică i-au pus în umbră abilitatea de a domni, chiar dacă a fost un monarh căruia i-a plăcut "meseria de Rege" și care avea o bună stăpânire a chestiunilor militare, legislative și administrative.

Fotografiile din epocă ni-l arată ca pe un suveran prezentabil, autoritar, cu un gust pronunțat pentru decorații, pompă și ceremonii. În timpul domniei lui, s-a dezvoltat și un "cult al personalității" avant la lettre: Regele Carol al II-lea se vedea ca un deschizător de drumuri, ca făuritor al unei "noi Românii", al "României veșnice", se considera Rege al tineretului (mai ales prin instituția Strajei țării, al cărei comandant era și din care făceau parte toți băieții între 7 și 18 ani și toate fetele între 7 și 21 de ani), al țăranilor și un "Rege al culturii".

România s-a bucurat, în deceniul al patrulea al secolului trecut, de o frumoasă reputație, în termeni de politică externă și de viață culturală și științifică. Dintre toate titlurile pe care propaganda oficială i le-a inventat lui Carol al II-lea, probabil că acela de "Rege al culturii" are cea mai mare acoperire în realitate. Având un gust rafinat, Regele a știut să sprijine valorile reale ale culturii române, prin intermediul Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol al II-lea, care acorda premii, burse și publica opere importante ale scriitorilor români.

Și situația economică a țării s-a îmbunătățit în timpul domniei lui Carol al II-lea, putându-se vorbi de o "explozie economică", multe ramuri ale industriei înregistrând creșteri impresionante. Anul 1937 a fost, multă vreme, considerat etalon de prosperitate; chiar comuniștii obișnuiau să-și compare "mărețele realizări" cu anul 1937.

S-a construit mult în timpul Regelui Carol al II-lea, mai ales în București, unde s-a organizat, începând cu 1935, și manifestarea populară numită "Luna Bucureștilor".



Tentația dictaturii


Pe de altă parte, Europa acelor timpuri trăia tentația dictaturilor. Aproape toate țările europene erau conduse de regimuri dictatoriale sau autoritare, iar Carol al II-lea a ales și el să conducă în mod discreționar, în ultimii doi ani de domnie. În februarie 1938, a dizolvat Parlamentul și a instituit un regim de autoritate monarhică. Noua Constituție din 27 februarie 1938 întrerupea tradiția monarhiei constituționale și a regimului liberal, inaugurată de Carol I în 1866 și continuată de Constituția din 1923. În noua lege fundamentală din 1938, separarea puterilor în stat practic dispărea, Regele ("Capul Statului") având controlul puterilor legislativă (avea inițiativă legislativă și putea respinge orice lege a Parlamentului, convoca și dizolva Parlamentul, numea o parte din membrii Senatului) și executivă (numea și revoca miniștrii).

În martie 1938, este reînviată vechea instituție a Consiliului de Coroană, menită acum să consolideze puterea Regelui, și este emis Decretul-lege pentru dizolvarea asociațiilor, grupurilor și partidelor politice. Disprețul Regelui și al unei părți a elitei românești față de partidele politice a dus la sfârșitul democrației Parlamentare românești, care, cu toate neajunsurile provocate de inerentul politicianism, crease, împreună cu monarhia constituțională, statul român independent, modern și întregit. La 15 decembrie 1938, este înființat și partidul unic, sub numele de Frontul Renașterii Naționale.

C
a și înaintașii săi, Regele Carol al II-lea a avut o contribuție importantă la crearea de noi instituții ale statului, în acord cu dezvoltările politice și economice din Europa, precum și la îmbogățirea patrimoniului construit. De numele Regelui Carol al II-lea sunt legate Arcul de Triumf, Muzeul Satului, Gara Regală Băneasa, Gara Regală Sinaia, Universitatea Națională de Apărare, universități, colegii, catedrale și mânăstiri.

Plecarea în exil

Sistemul de alianțe construit de România în Balcani și în Europa Centrală nu a putut face față celor două mari puteri totalitare și agresoare - Uniunea Sovietică și Germania nazistă - care semnaseră Pactul Ribbentrop-Molotov. În 1939, Hitler invadase Cehoslovacia. La 1 septembrie 1939, izbucnește cel de-Al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania. La 23 martie 1939, se semnează tratatul economic între România și Germania, care își asigura astfel accesul la petrolul românesc, esențial în efortul de război.

Anul 1940 aduce capitularea Franței, aliatul tradițional al României, care rămâne izolată între puteri ostile și pierde, în scurt timp, o treime din teritoriu. În fața tensiunilor tot mai mari din viața românească, urmare a situației explozive din Europa și a propriilor erori, Regele Carol al II-lea a plecat în exil, la 6 septembrie 1940.

XXX

A locuit în Statele Unite, Mexic, Brazilia și Portugalia. Regele Mihai și Regina Ana nu l-au întâlnit niciodată, după căsătoria lor din 1948. Niciunul dintre copiii Regelui Mihai nu și-a întâlnit vreodată bunicul patern.

Regele Carol al II-lea a murit la Lisabona, în 1953, și a fost înmormântat la Estoril, în capela regilor portughezi. După o jumătate de secol, în 2003, rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea au revenit în țară și se află astăzi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș.

(Sursa: familiaregala.ro; Fragment din cartea "Susține cu a ta mână Coroana Română")



Pagina a fost generata in 0.2059 secunde