Reformă în învățământ. A început pregătirea cadrelor didactice pentru noile programe școlare

Luni, 08 Iulie 2019
866
Peste 270 de cadre didactice din întreaga țară, inclusiv din Constanța, au participat, la finele lunii iunie, la prima etapă de pregătire pentru implementarea noilor programe școlare și a noilor tendințe în educației. Este vorba despre grupul-țintă în cadrul proiectului "Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED", derulat de Ministerul Educației Naționale.


"Cursurile urmate au vizat abilitarea curriculară pentru o abordare metodologică centrată pe competențe-cheie, în concordanță cu noul curriculum, respectiv adaptarea activităților de învățare la nevoile specifice ale fiecărui elev, inclusiv ale celor aflați în risc de abandon școlar", precizează reprezentanții Ministerului Educației.
Programul de formare a totalizat 120 de ore, în sistem blended-learning (60 de ore față în față și 60 de ore online, prin intermediul unei platforme e-learning), cu formatorii selectați în cadrul proiectului și formați, la rândul lor, de către specialiștii Institutului de Științe ale Educației.
Conform condițiilor proiectului, cadrele didactice care finalizează activitățile programului de formare continuă acreditat și care promovează evaluarea finală beneficiază și de o subvenție de 600 de lei pentru decontarea cheltuielilor generate de participarea la activitățile de formare.


Urmează și alți profesori
Programul de formare îi ajută pe profesori să cunoască aprofundat elementele de noutate și inovație aduse de noile programe școlare și integrarea acestor schimbări în sala de clasă, precum și să folosească noi metode și strategii didactice și, astfel, deprinderea abilităților de raportare la disciplina predată ca la un context de dezvoltare a unor competențe, nu doar de transmitere a unor informații. În plus, cadrele didactice pot deprinde abilități care să le permită să identifice, în activitatea didactică, adaptările necesare la clasă, astfel încât fiecare elev să-și poată atinge și valorifica propriul potențial.
În luna septembrie 2019, la nivel național, 152 de grupe formate din cadre didactice care predau în învățământul primar, cu prioritate în unități de învățământ din mediul rural, vor începe formarea specifică în cadrul proiectului CRED.


Finanțat din fonduri europene
"Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți" - CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind lansat în anul 2017 și având o durată de implementare de patru ani. Proiectul Ministerului Educației Naționale vizează învățământul preuniversitar și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul se implementează la nivel național și are 12 parteneri, instituții publice: Institutul de Științe ale Educației, opt Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.
CRED este parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii (aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 417/2015).



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3178 secunde