Strigăt de disperare al unei învățătoare:

"Recunoașteți că învățământul românesc nu este GRATUIT!"

25729
32

Articole de la același autor

Starea de tensiune din învățământul românesc s-a resimțit și ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, unde s-a desfășurat ședința festivă a celui mai amplu forum al oamenilor școlii din 2016 - al XXXVIII-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo).

Chiar din debutul întâlnirii, prof. Viorel Dolha, președintele AGIRo, și-a mărturisit public dezamăgirile vizavi de situația actuală a educației românești. "Dacă până acum nu am ridicat problema salariilor, din păcate, acum se impune discutată, pentru că încep să vină la catedră tinerii care atunci când au fost elevi nu au obținut nici măcar o mențiune în clasele primare.

Facem pregătire, noi, profesorii, și învățăm cum să lucrăm cu metodele cele mai grozave, dar care presupun să-ți cunoști elevul. Ne reîntâlnim cu copiii pe care i-am avut în clasele primare și care recunosc cum regresează în gimnaziu. Cazul cel mai grav este al profesorilor care au o singură oră pe săptămână și care, ca să ajungă la o normă de 18 ore, trebuie să se prezinte în fața a sute de elevi și ajung să termine anul școlar și să nu-și cunoască elevii.

Vorbim de programe școlare care sunt făcute fără a fi pilotate sau fără să aibă o expertiză serioasă. Se întâlnește un grup de lucru care pune ceva pe hârtie după care se supune la vot. Se emit idei exhaustive, fie legate de manuale, fie de programe școlare, după care dau vina pe legislativ că nu le permite îmbunătățirea decât la anumite intervale de timp, de 10-12 ani. Nu mai departe manualele de istorie care încă prezintă pe hartă Iugoslavia, în loc de Serbia", a declarat prof. Dolha.

Grava problemă a educației primare

Sătulă de discursuri politicoase și de formalism, prof. Manuela Coroi, de la Școala Gimnazială nr. 169, din Sectorul 6 București, a cerut dreptul la cuvânt în momentul în care prof. Andreea Artagea, inspector școlar general adjunct, a solicitat puncte de vedere din sală referitoare la definirea învățământului românesc.

"De fiecare dată vorbesc în plen și spun același lucru: atâta timp cât nu se pleacă de la zero și nu se recunoaște că învățământul nu este gratuit, cât nu se întrunesc comisiile… Asta apropo de un răspuns al unui domn ministru care spunea că nu se întrunesc comisiile ca să se aprobe un buget, că acei oameni care fac programele sunt bine pregătiți, dar noi, cei de la catedră, nu avem viziunea respectivă. Toți vorbesc politicos, toți afirmă că sunt bine pregătiți, cei care sunt în comisii au pregătire multilateral dezvoltată, iar voi trebuie să tăceți și să acceptați produsul făcut de comisia excelentă. În 20 de ani eu nu am primit nicio cretă, nicio coală de hârtie, nimic, ne descurcăm cum putem, apoi suntem puși la zid că solicităm ajutor din partea părinților, bineînțeles interpretat sub o formă sau alta, dar la care apelăm pentru a ne putea desfășura actul pedagogic într-un mod civilizat și plăcut pentru copii. Până la urmă am putea susține lecțiile doar oral, iar asta putem să facem toți, să ne opunem. Numai că oamenii au obosit în învățământ și să se opună și să-și expună opiniile, pentru că de fiecare dată au primit același răspuns și același blocaj.

Se tot vorbește de modelul finlandez, dar care nu presupune 32 de copii la clasă. Ni s-au băgat obligatoriu peste 30 de copii. Unde este eficiența? Unde este învățământul centrat pe elev? Aceste teorii unde sunt aplicabile? Cum poți să acorzi atenție tuturor copiilor în aceeași măsură, când se mai adaugă și integra-rea unui elev cu nevoi speciale? Ai 45 de minute de curs și 32 de elevi, câte minute îi acorzi fiecăruia. Domnii inspectori și secretari de stat pleacă toată ziua în călătorii și schimb de experiență, dar să vină și să aplice benefic învățământului nu doar să povestească ce frumos a fost în Finlanda și ce frumos este sistemul lor de învățământ. N-or să aibă niciodată ăia 32 de elevi în clasă cu care să lucreze pe un salariu de nimic. Ca să nu mai spun că au toată logistica asigurată la clasă, în timp ce noi trebuie să ne zbatem să facem rost de materiale, să ne ajungă bănuții de la o lună la alta, să acordăm atenție fiecărui copil din cei 32… Gândiți-vă la câte trebuie să se gândească un învățător care petrece patru ore cu copilul în clasă! Învățătorul este pus acolo să desfășoare un act de predare, să dăruiască acelor copii șansa la un viitor mai bun, nu să se gândească la soluții materiale", a mai declarat pentru "Cuget Liber" învățătoarea din Capitală.

În final, am întrebat-o ce și-ar dori să se schimbe. "Mi-aș dori să fie schimbați toți oamenii, de sus în jos, și să vadă cu ce se mănâncă pâinea de dascăl, pentru că mulți de acolo nu au mai fost de ani buni la catedră și freacă toată ziua scaunele de la birouri!".

Comentează știrea

32 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Hu-la-la
12 august 2016
S-o amuzam pe colega Miha !

Hei, Miha, ai parcat? Te-ai instalat in living? Bineeeee.......Revenim daca mai avem ceva de intrebat....

Comentatorilor, aici miha....
12 august 2016
atenție la diacritice și la cifra 10!!!

Vă rog mult de tot nu mai scriti cu greseli de ortografie si fără diacritice că înnebunesc, o iau razna. Abia m-am linistit cu cifra 10 care imi dadea stari ciudate de câțiva ani încoace! Nota si media 10, cum intră unii la ore cu 10 minute mai târziu, Albă ca zăpada și cei 10 pitici ( sau erau 7?).......cele 10 porunci.....respectați-le sau se supără viitoarea voastră directoare....Deci nu mai pot cu voi, gata, nu mai citesc cele 10 comentarii de pe fiecare pagină, m-am lecuit! Nu uitați să scrieți fără greșeli de ortografie, daaa?

la 28, invatamantul te costa
12 august 2016
nervi...multi cu stan nebuna

La 28, totul se plateste. Si cei care predau fac asta cu costuri mari. Iti trebuie nervi de otel sa suporti bataia de joc pe care o face stan cu noi, profesorii, cu sprijinul direct al isj. Mare bataie de joc pe care si-o permite o incompetenta, o nebuna, o rautacioasa, o razbunatoare de doi lei. stan, frustrata invatamantului national, o hoata de tot ce prinde: adeverinte, diplome ale altora, proiecte ale celor pe care le denumeste pip-ii! O nefiinta care rade in nas cum vrea ea tuturor. Jooos, stan! Jooos, stan! Jooos, stan!

stan ne face de ras si de rusine
12 august 2016
isj ne umileste prin stan

Nu ne intereseaza ce relatii are stan cu isj, dar nu trebuie ca acest lucru sa stea la baza numirii lui stan la conducerea scolii. Nu mai vrem umilinta, isj! Incetati sa ne mai prostiti in fata, isj! Suntem buni, competitivi, stim ce sa facem la catedra, nu meritam sa fim condusi de un om inferior noua, profesional si uman. Ne este rusine cu stan!!! Prezenta ei la conducerea scolii este o mare eroare. Cat o veti mai tine pe asta in brate, stimate isj, conflictul va fi maxim si va faceti singurul vinovat de aceasta situatie. Noi cerem demisia lui stan, va oferim argumente legale, va prezentam mereu (in consilii, prin sesizari, prin discutii directe cu isj) ca situatia grava a scolii este creata si sustinuta de stan, care n-ar putea face toate fara sustinerea isj, o sustinere fara legatura cu realitate! stan distruge 28! Jooos, stan! Jooos, stan! Jooos, stan!

miha - fost director
12 august 2016
de-a râsu' plânsu'

Tanti stan e plecata, e dusa, stati linistiti! Miha, cum stai cu unghiutele, draga? Mai ai vreuna? Dar cu batistutele? S-au uscat? Au curs râuri de lacrimi de.... crocomihadillă, nu? Scuze, am uitat ca pe tine te amuza de fapt situatia ta! Ai si tu dreptate in felul tău. Esti de râsul lumii.

Răspuns la: nervi...multi cu stan nebuna
Adăugat de : la 28, invatamantul te costa, 12 august 2016
La 28, totul se plateste. Si cei care predau fac asta cu costuri mari. Iti trebuie nervi de otel sa suporti bataia de joc pe care o face stan cu noi...
cornel z
12 august 2016
pedagog

cei nemultumiti ca lucrati in invatamant pe salarii mici (cine sa va dea 4000 lei din primul an) inscrieti-va in -teachforromania.org- si veti fi incantati, primiti burse si tot ce doriti/ eu sunt foarte multumit, !

Vaduva neagra
12 august 2016
miha nu e disponibila

Stimati colegi, ( vreau sa ma pun bine cu voi acum, ca din toamna trebuie sa ma intorc in cancelarie....) va rog sa n-o mai deranjati pe surioara mea geamana! Momentan este indisponibila, deoarece trage un pui de somn pe sofa. Daca vreti sa-i transmiteti vreun mesaj, scrieti pe un biletel si lipiti-ll pe parbriz. Mai are vreo zece, va rugam nu le luati......ca oricum pot sa mai astepte.......O sa le puna Crue 'conform cu originalul' cand se trezeste, desi nu mai are atributiuni. O sa-mi fie foarte greu s-o dezvat de acest obicei!!! Il are deja in sange....

cunoscator de stan
12 august 2016
ce spui, vădu???

Deci pana la urma miha are si ea sange??? Dupa cum se comporta pare a avea altceva.....apa chioara sau venin...piei satan! Ne pare putin rau de ea ca e asa cum e, dar noi n-avem nicio vina.......nu trebuie s-o suportam.

Răspuns la: miha nu e disponibila
Adăugat de : Vaduva neagra, 12 august 2016
Stimati colegi, ( vreau sa ma pun bine cu voi acum, ca din toamna trebuie sa ma intorc in cancelarie....) va rog sa n-o mai deranjati pe...
ce apa chioara, fratilor!
12 august 2016
frigi sau conge, totuna... !

Pardon! Vrei sa spui apa chioara de la congelator! Icebergul e minciuna pe langa miha....are sufletelul inghetat, nu simte nimic, cum s-ar zice este insensibila.

XXX
12 august 2016
al zecelea mesaj....pe ziua de azi

miha, pe asta sa nu-l citesti,ca e al 10-lea si e cu ghinion! Nuuuu, ce-ai facuuuut? L-ai citit.......foarte rau, ca nu voiam sa-ti spun nimic.

32 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3724 secunde