Răducu Popescu îi amenință pe directorii de școli cu măsuri drastice

655
4
Răducu Popescu îi amenință pe directorii de școli  cu măsuri drastice - protocolisj-1350407029.jpg

Articole de la același autor

Ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a fost semnat protocolul de colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, prin care se dorește o mai bună comunicare cu unitățile de învățământ constăn-țene din întreg județul, pe linia prevenirii violențelor de orice natură, dar și a organizării de acțiuni preventive. 


Colonelul dr. Costică Cojoc, șe-ful IJJ Constanța, a ținut să precizeze, în atenția directorilor de școli, că jandarmii pot acționa la timp, numai dacă sunt anunțați în timp real. Fiecare instituție va avea alocată o grupare și un număr de telefon la care sunt rugați să apeleze managerii ori de câte ori este nevoie.

"Noi trebuie să-i conștientizăm pe directori să anunțe Inspectoratul de Jandarmi", a adăugat prof. dr. Răducu Popescu, inspector general. Și a continuat: "Există o rezistență a acestora să nu recunoască faptele petrecute în școli. Dacă aflu că directorii nu au anunțat în cel mai scurt timp evenimentele petrecute pe raza instituțiilor lor, vom lua măsuri drastice, chiar radicale".

Colonelul Cojoc le-a recomandat directorilor să aducă la cunoștința IJJ inclusiv acțiunile extrașcolare organizate, de genul închirierii de săli sau a unor festivități, întrucât ele constituie momente propice să acționeze pentru persoanele străine. 


Comentează știrea

profesor
17 octombrie 2012
ISG

Dnul General nu stie altceva decat sa ameninte! S-au saturat profesorii de el! Sa plece!

MORGANA
18 octombrie 2012
PSEUDOINSPECTOR GENERAL

IMPOSTORUL DE POPESCU SE OCUPA DE NIMICURI . ALO ,TOVARASU , NU ATI DAT INCA DECIZIILE ! SUNT MULTI NECALIFICAȚI IN SCOLI .IN CONCLUZIE :HAOS TOTAL .ANIMALUL DE COMPANIE AL FAMILIEI STAN ,TE SFĂTUIESTE ASTFEL CA IN SCURT TIMP SA-TI IA LOCUL

MORGANA
18 octombrie 2012
PSEUDOINSPECTOR GENERAL

P S ANIMALUL DE COMPANIE AL FAMILIEI STAN ESTE TIMOFTE LILIANA .O JAVRĂ FARA CARACTER SI FARA COLOANA VERTEBRALĂ.

4. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Școala nu e mall și nici talcioc"
Pagina a fost generata in 0.6474 secunde