Provocare literară adresată de Colegiul "Mihai Eminescu"

331
Provocare literară adresată de Colegiul

Articole de la același autor

Până la sfârșitul acestei luni, Co-legiul Național "Mihai Eminescu" primește din partea tuturor insti-tuțiilor școlare interesate lucrările pentru cea de-a IX-a ediție a Concursului național "Colocvii eminesciene".


Concursul se adresează deopotrivă elevilor și profesorilor și este organizat pe trei secțiuni. 


La Secțiunea creație literară, au fost gândite patru subsecțiuni, și anume Critică/Analiză literară, în care elevii claselor VII-VIII vor analiza, la alegere, o poezie postumă a lui Mihai Eminescu, iar cei de liceu vor analiza două poezii. La Grafică, elevii vor ilustra, la alegere, două dintre poeziile postume ale lui Mihai Eminescu prin lucrări de grafică realizate în tuș, culoare, pastel, colaj, în format A4. 


La subsecțiunea Traducere, elevii vor traduce, în limbile engleză, franceză, germană, italiană, două poezii postume, la alegere, aparținându-i poetului Mihai Eminescu, iar la Creație literară, elevii claselor VII-XII vor trimite două texte lirice, epice sau dramatice creații originale, ne-participante la alte concursuri. 


Secțiunea comunicări metodico-științifice se adresează numai profesorilor și are ca temă "Actualitatea lui Eminescu". 


În perioada 31 mai - 5 iunie, lucrările trimise vor fi evaluate de către o comisie mixtă, pentru fiecare secțiune. La limba și literatura română, limbi moderne - inspectori de specialitate, pre-ședintele juriului va fi directorul prof. dr. Camelia Ciurescu, profesori din cadrul Colegiului "Eminescu", prof. metodiști. La grafică - inspector de arte, profesor de arte. 


Pe 10 iunie, vor fi transmise rezultatele pe site-ul Colegiului Național "Mihai Eminescu" și pe site-ul ISJ Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Aprilie 2016
Stire din Cultură-Educație : Cum faci… "Bani pentru școala ta"
Pagina a fost generata in 1.0131 secunde