Promisiuni de creștere a cuantumului burselor din semestrul II al anului școlar viitor

326
Promisiuni de creștere a cuantumului burselor din semestrul II al anului școlar viitor - crestereburse-1629999916.jpg
În cadrul conferinței de presă susținute, joi, la Guvern, ministrul Educației și-a declarat public susținerea creșterii cuantumului burselor pentru elevi, precizând că propunerea este ca din 10 ianuarie 2022, adică prima zi a semestrului II, să apară creșteri semnificative ale cuantumului minim.

„Cu titlu de propuneri, pot să vă spun că de la 100 lei cuantumul bursei de performanță elevii au cerut 300 de lei, iar ministerul a propus 500 de lei. Pentru bursa de merit, care este acum 100 de lei la nivel de cuantum minim există în procesul de negociere cu Consiliul Național al Elevilor propunerea să fie diferențiată – de merit I și de merit II – și să aibă o valoare de 200 lei, de la 100 lei, de merit I, și de 250 lei, în raport cu 100 lei, merit II. Pentru bursa de studiu care în interior are și un pronunțat caracter de sprijin social putem lua în considerare un cuantum – vom fundamenta bugetar – de 150 lei, iar pentru bursa de ajutor social care are în spate puternice temeiuri medicale, este vorba de acei elevi bolnavi cronici sau acei elevi care sunt orfani de ambii părinți considerăm că și acolo este nevoie de o creștere, de o dublare de la un cuantum minim de 100 lei la un cuantum de 200 lei. O precizare importantă, cel puțin pentru bursele de merit și de studiu, condiția va fi foarte clar stipulată, maxim 10 absențe nemotivate pe semestru. În acest fel răspundem nevoii de încurajare a prezenței în școli, de diminuare a ratei de părăsire timpurie a școlii”, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu.

În semestrul I al anului școlar trecut, Consiliul Local al Municipiului Constanța a acordat 44 de burse de performanță, 11.508 burse de merit, 490 burse de studiu și 3.749 burse de ajutor social. Cuantumul prevăzut al burselor a fost de 1.000 lei/lună pentru bursa de performanță, 100 lei/lună pentru bursa de merit, 250 lei/lună pentru bursa de studiu, respectiv 250 lei/lună pentru bursa de ajutor social.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4236 secunde