Proiect al echipei "Euroscola". Specialiștii au discutat despre "educația între click și declick"

492
Proiect al echipei

Articole de la același autor

Campania de informare și conștientizare a rolului educației "Flying to the future through education" a continuat, săptămâna trecută, cu o conferință specială, intitulată "Educația între click și declick pentru starea de bine". Cu această ocazie, membrii echipei "Euroscola" din cadrul Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu" au avut alături numeroși invitați, care le-au împărtășit tinerilor rețeta succesului în viață. 


Spre exemplu, au fost prezentate strategii de dezvoltare a domeniului educației propuse de Direcția Generală EAC din cadrul Comisiei Europene. Totodată, a avut loc un dialog între invitați și liceeni, apoi a urmat un scurt moment artistic oferit de preșcolarii Grădiniței de Aplicație. 


Mesajul transmis elevilor constănțeni a fost acela de a lupta împreună împotriva insuccesului școlar, dar și a bullying-ului. De asemenea, prin alocuțiunile rostite, invitații au determinat schimbări de comportament și instalarea stării de bine, de a veni la școală cu plăcere, de a descoperi frumosul din ei și din jurul lor.


În cadrul evenimentului a luat cuvântul și prof. dr. Olga Duțu, dar au fost prezente și alte personalități constănțene, care au relatat despre evoluția personală, dificultățile întâmpinate de-a lungul timpului și au oferit sfaturi liceenilor. Dintre participanți îi amintim pe dr. Lavinia Dumitrașcu, istoric și poet, dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I", Ecaterina Radu, directorul Grădiniței cu Program Prelungit "Azur", Ecaterina Totolan, psiholog etc.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5068 secunde