Învățământul constănțean numără multe reușite, olimpici și copii talentați care fac cinste țării noastre oriunde s-ar duce. Însă, în spatele acestor rezultate deosebite, stau și numeroase probleme, eșecuri, școli fără profesori calificați, licee cu promovabilitate zero la bacalaureat și elevi care de-abia știu să lege două cuvinte. Dincolo de dedicația și harul profesorului, sistemul actual
de învățământ, plin de erori și ambiții de reformare ale tuturor celor care s-au perindat prin fotoliile ministeriale, distruge elevul înainte de a-l forma, îl învață să fie superficial, să nu-și bată capul și să învețe doar pentru note. Despre toate acestea am stat de vorbă cu profesorul Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân".
- Mai știu să învețe copiii din ziua de azi, bombardați cu informații din toate direcțiile?
- Da, învățarea trebuie să țină pasul cu vremurile. A apărut în ultimii ani modificarea stilului de învățare, care a devenit mai puțin reproductiv, tot mai puțin sau chiar foarte puțin, și mai mult creativ, proiectiv. Se lucrează foarte mult pe proiecte. La unele discipline, acest lucru ne favorizează, însă altele sunt încremenite în structura lor clasică. Nu e ușor să reformezi fondul pedagogic al activității. Și ar trebui să luăm exemple din alte țări, cum ar fi bacalaureatul francofon, care presupune încă din clasa a XI-a realizarea unei probe premergătoare bacalaureatului, pluridisciplinară, în care se alege o temă și este tratată de către elevi din mai multe perspective disciplinare. La fel este și la programul de limbă germană, unde, pe lângă proba scrisă, au și un examen oral în care trebuie să-și prezinte niște proiecte, însoțite de postere, documente, proiecții, pe o tematică foarte vastă. Aceste proiecte, analize îi induc copilului o capacitate analitică, cu un discernământ avansat. Învățarea prin elaborare de proiecte, fie în grup, fie individual, este o formă de pregătire mult mai eficientă, ea generând performanțe mult mai bune decât memorarea, repetarea până la epuizare a exercițiilor.
- Sunt pregătiți profesorii pentru o astfel de metodă nouă de învățare?
- Sunt și nu sunt. Putem să spunem că este ca un diapazon. Unii sunt formați înainte de Revoluție, ca să luăm un reper istoric, și eu cred că sunt cei care au beneficiat de un nivel mai ridicat de pregătire științifică și îndrăznesc să spun chiar și pedagogică. Sunt apoi generațiile întinse pe două trei areale, cei care au terminat studiile în anii ‘90 sau la începutul anilor 2000, dar și care sunt absolvenți după 2010. Însă sunt multe discrepanțe. Aș schimba formarea continuă, formarea inițială și ceva pe care nu putem noi ca profesori, nici guvernanții nu pot să recreeze sau să consolideze, să dezvolte, prestigiul profesional al meseriei. Mai mult decât atât, noi, de exemplu, mai ales în ultimii ani, de când metodologia ne permite pretransferul între anumite unități de învățământ și impunerea unor criterii specifice pentru angajare, facem o selecție a cadrelor didactice. Însă, nu știu cât e rezultatul unei intenții de reforme dirijate sau a unei întâmplări, dar sistemul acesta are și neajunsuri, deoarece creează un fel de segregare școlară, prin delimitarea unor poli de excelență și de submediocritate. Atât timp cât selecția se face prin ierarhia notelor la sfârșitul gimnaziului și se polarizează rezultatele cele mai bune într-o parte și mai slabe în altă parte, ar fi absurd să considerăm că din rândul ultimilor ar fi capabili să facă performanță la fel precum cei din prima categorie. Și mai cred că un profesionist trebuie să aibă responsabilitate, dar și demnitate. Profesorul prin asta se impune cel mai bine, prin modelul pe care îl prezintă el elevilor, pentru că degeaba le vorbești despre etică și morală, dacă tu nu ești. Discursul demagogic nu ține la copii!
- Însă diferențele sunt foarte mari de la oraș la sate…
- Sunt câteva puncte cheie în care aș schimba mai multe lucruri. În mediul rural, din punct de vedere al dotărilor și condițiilor din școli, mulți stau mai bine decât unele din oraș. Însă acolo lipsește clasa de mijloc a localității rurale și vitalitatea socială, demografică și lipsesc cadrele didactice calificate. De aceea, prestația didactică este diferită în mediul urban față de cel rural. Sunt diferențe de concepții și aici, la oraș, și te surprinzi uneori folosind niște expresii pe care copiii din ziua de azi nici nu le mai înțeleg. Îi zici, de exemplu, "stau cu ochii pe tine ca pe butelie", dar el nici măcar nu înțelege de unde vine expresia.
- De 20 de ani tot se face reformă, dar ce s-a schimbat, de fapt?
- Reforma, din păcate, este starea permanentă în învățământ. Se schimbă foarte des, dar nu numai la noi. Și în Franța au avut atât de multe reforme și reformări, încât acum se întorc spre structurile anilor ‘80. Eu cred că și societatea impune pe parcurs niște adaptări. De exemplu, noi tot solicităm, și ar fi un mare avantaj, mai multe tipuri de bacalaureat, după nivelul de pregătire, de performanță sau după tipologia, după profilul și specializarea liceelor. Interesant este că în Franța se menține de mulți ani ca probă de bacalaureat filosofia și după părerea mea nu este greșit. Pentru că, în esența ei, filosofia este știința științelor, și ea însumează numeroase abilități. Cred că s-ar impune la noi și istoria să fie obligatorie la bacalaureat, ba chiar, la cât de puțin se mișcă copiii în ziua de azi, nu aș detesta nici educația fizică să redevină probă obligatorie de bacalaureat.
- Ce-ați face dacă ați fi o lună ministru al Educației?
- Nu mă văd în această ipostază, dar de multe ori m-am gândit ce măsuri ar trebui luate. Se pot schimba fundamental lucrurile, după părerea mea, cu un ciclu de învățământ, adică să pornești de la ciclul primar, până la liceu. Timpul social istoric nu ne prea permite, însă, luxul să așteptăm 12 ani până finalizăm o schimbare. Tocmai de aceea considerăm că este o stare de încremenire în reformă. Și termenul de reformă nu mai exprimă ce exprima odată. Au fost atâtea modificări de forme fără fond încât te aștepți tot așa să fie.
- Se lucrează la o nouă Lege a educației. Ce ar trebui să conțină ea?
- O nouă lege a educației este absolut necesară, pentru că ceea ce avem în prezent aproape că nu mai avem cum să folosim. Însă ea trebuie să fie mult mai suplă, trebuie să conțină elemente fundamentale și nu toate detaliile ca în metodologiile acestea care ne înnebunesc, care au sute de pagini și în care numai dacă schimbi un cuvânt schimbi tot sensul metodologiei. Totuși, cred că situația nu este așa de neagră cum ne place să o vedem. Nu știu de ce ne victimizăm fantastic de mult. Poate avem tentația asta mioritică și fatalistă de a vedea lucrurile într-un sfârșit tragic întotdeauna, însă eu zic că suntem printre fericiții locuitori ai planetei care avem case, avem căldură, apă bună de băut, alimente, școală. Acestea sunt niște realități care ni se par banale.
"Se coace momentul în care se va trece la manualele virtuale!"
- În prezent, se lucrează la o nouă modificare a manualelor. Sunteți adeptul manualului unic la o disciplină?
- În ce privește manualele, aici este și o chestiune economică. Fără îndoială, a fost la un moment dat un robinet, prin care se scurgeau bani mulți. Erau, la un moment dat, la fizică, 36 de manuale, pentru aceeași clasă de liceu. Pentru o stare de fapt când nu ne dau banii afară din casă, pentru că primele manuale s-au făcut cu un împrumut de 50 de milioane de dolari de la Banca Mondială, consider că mulți prea mulți s-au dus în alte buzunare și foarte puțini în interesul copiilor. Cred că se coace, tehnologic vorbind, momentul în care să se meargă pe manuale virtuale, și acesta va fi viitorul, chiar dacă la unele discipline, din respect pentru carte, cum ar fi literatura, vom menține manuale și la clasele primare.
