La aproape 92 de ani

Profesorul Traian Petcu și-a mai împlinit un vis: "Istorie, Atletism, Legendă"

519
1

Articole de la același autor

De la o anumită vârstă încolo, visele nu mai par să fie ușor realizabile și tocmai de aceea, pentru prof. Traian Petcu, la cei aproape 92 de ani, apariția celei de-a doua cărți, la interval de doar un an, este o performanță cu totul neașteptată.

După "Sportul constănțean - File de istorie", lansată în noiembrie 2014, campionul longevității sportive, prof. Traian Petcu, propune o lucrare mult mai amplă, o încununare a unei activități specifice de aproape opt decenii: "Istorie, Atletism, Legendă".

Vizibil emoționat, protagonistul celui de-al patrulea titlu din "Colecția Sorin Mihalache" le-a vorbit celor prezenți la evenimentul de sâmbătă, de la Casa de Cultură, cum pronia cerească i-a făcut imensa bucurie de a-l ajuta să fie martorul acestei noi lansări.

"Visul vieții mele a fost să las mărturie posterității povestea primului start și fap-tele pe care le-am dedicat în toți acești ani culorilor țării", a declarat prof. Petcu.

Alături de personalități ale sportului constănțean, precum Ilie Floroiu, Mărțișor Hondrilă, Traian Bucovală, Gelal Feuzi, Viorica Negreanu, Sorin Bașturea, Dumitru Mihăilescu, prezenți la festivitate ca o dovadă a respectului pe care îl acordă acestei legende a mișcării și educației, s-a aflat și senatorul Marian Vasiliev. "Cinste acestui mare constănțean, care dovedește prin această carte că sportul ține treaz și creierul, partea de suflet fiind îmbinată cu date foarte precise despre participările sale la extrem de numeroase competiții. Tocmai de aceea, consider o lipsă de respect a întregii comunități constănțene de a nu-l fi declarat încă Cetățean de Onoare al Constanței. Voi începe demersurile pentru a i se acorda acest titlu, pe care îl merită cu prisosință", a mai declarat senatorul.

Într-o atmosferă intimă, lipsită de formalism, prof. Elena Frîncu, vicecampioană mondială la handbal, o altă glorie a sportului constănțean, a dorit să-i mulțumească public colegului nostru Sorin Mihalache.

"Știm cu toții că importantă nu este avuția pe care o agonisești în viață, ci moștenirea pe care o lași generațiilor viitoare. Și cel mai bine a înțeles acest lucru Sorin Mihalache, căruia îi mulțumesc din nou pentru sensibilitatea, dar și tenacitatea de a aduce în atenția constănțenilor valorile sportului constănțean. Sunt foarte puțini ca tine cei care mai cred în istoria clădită de jertfele gloriilor și pentru asta îți transmit cu respect mulțumirile mele", a declarat prof. Elena Frîncu.

v v v

Săptămâna aceasta, va fi lansată și cartea fostului arbitru de box constănțean Suat Ibraim, purtând titlul "Caricaturi bine ticluite și anecdote cu umor". 

Comentează știrea

Simona
7 decembrie 2015
Afacere pentru iubitorii de carti

Aceasta este afacerea cea mai potrivita pentru oamenii inteligenti si care au acasa o biblioteca! Castigi bani imbogatindu-ti biblioteca! Ce poate fi mai simplu si mai interesant? Aceasta este o oferta cu adevarat unica si revolutionara! Cautam oameni foarte seriosi!Cere acum mai multe detalii, la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5924 secunde