Profesorii români, în vizită la colegii lor din Turcia

737

Articole de la același autor

O delegație de profesori, condusă de președintele Comisiei de învățământ a Uniunii Democrate Turce din România, prof. Vildan Bormambet, a participat, la începutul lunii august, la Marmaris, Turcia, la o serie de întrevederi cu reprezentanți ai Federației Internaționale a Profesorilor din Europa și Asia și ai Sindicatului Învățământului din Republica Turcia (TES).


Din delegație au făcut parte profesori de limba turcă, directori de instituții de învățământ dar și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ai Casei Corpului Didactic Constanța. Vizita în Republica Turcia a avut loc la invitația reprezentanților Federației Internaționale a Profesorilor din Europa și Asia și face parte dintr-un program de schimb de experiență dintre cadrele didactice din România și Turcia, derulat anual de UDTR.


La Marmaris, cadrele didactice din România au avut întâlniri cu președintele Sindicatului Învățământului din Muğla, filiala Marmaris, profesor Ali Ihsan Damkaci, cu președintele Federației Internaționale a Profesorilor din Europa și Asia, filiala Muğla, Mursel Özata, și au fost primiți de directorul Școlii Gimnaziale "Evren Pașa" din Marmaris, prof. Feyizan Pehlivanlar.


Discuțiile au vizat în principal proiectele europene din domeniul educației, de tipul Erasmus, dar și cele educaționale aflate în derulare între școlile înfrățite din România și Turcia precum și identificarea posibilităților de diversificare și de creștere a numărului de proiecte încheiate între instituții de învățământ din cele două state. Prezent la discuții, președintele Osman Fedbi a declarat: "Proiectele educaționale constituie o preocupare permanentă a conducerii UDTR. Din acest motiv, dorim să ne implicăm permanent în proiecte care vizează învățământul în limba maternă. Pe de altă parte, proiectele europene, parteneriatele educaționale cu Republica Turcia sunt benefice atât pentru elevii de etnie turcă dar și pentru cei români și contribuie la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România și Turcia". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5705 secunde